Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Cap8-Doua suflete salvate

Gonesc că o descreierată pe șoselele New Orelasnului și Doamne îmi place de nu mai pot.

Deci am de recuperat arme de foc și de salvat o blondă. Totodată trebuie să îi câștig încrederea lui Revo, dar să-i și dovedesc că mă descurc și într-o misiune de recuperare, nu doar de salvare.

Am ajuns în două ore în Raceland, drumul fiind aglomerat. Dacă aveam felina mea aș fi ajuns acum mult timp. După indicațiile lui Michael, cred că am ajuns, doar că a uitat să menționeze că această casă este ascunsă după două blocuri. Dacă nu eram atentă aș fi putut trece lejer de ea fără că măcar să o observ.

Am parcat mașina în fața unui bloc.

-Bun! E 10 și 13. Mi-am aruncat o privire spre uriașă clădire neagră. E superbă! Off, trezește-te Tam! Oricât de apetisantă e casa asta, tu trebuie să te concentrezi asupra misiunii. Mi-am scuturat capul și m-am uitat mai atent la clădire. Sunt doi bodyguarzi la intrarea în casă așa că trebuie să găsesc o altă modalitate pentru a mă infiltra. Dacă mi-ar fi fost permis, ei erau deja morți, dar urăsc când mi se interzice să folosesc armele. Norocul meu este că am văzut câțiva copăcei împrăștiați așa că am folosit umbra lor că și camumflare.

Ok! Am ajuns în partea dreapta a casei și nu sunt văzută de bodyguarzi ceea ce e minunat. Am inspectat peretele gigantic care e așternut în fața mea. Toate feresterele sunt închise. Firar! Am pufnit nervoasă. Mi-am ațintit privirea spre sol gandidu-mă cum ar fi dacă m-aș transforma subit în omul păianjen și mi-aș folosi pânzele. Ar fi amuzant.

Gândurile mele s-au blocat când am văzut o mini-fereastră deschisă la subsol. Cum de n-am văzut-o?! Intrarea e cam strâmptă, dar încap.

M-am strecurat și cred că mi-am zgâriat fesele deoarece alunecarea pe o zona betonată și zgrumțuroasă nu e tocmai o plăcere pentru mine. Am intrat într-un beci  deoarece am simțit cum picături de apă se scurg din tavan pe mine.

Am intrat! Deci, etajul 3, prima camera și de găsit servietă. Abia când am ieșit pe un hol imens, mi-am dat seama că am uitat să-mi las ghiozdanul la sediu. Stai! De unde am gheozdanul și cum de nu mi-am dat seama de prezența lui până acum? Nu mai aveam timp să-mi pun întrebări singură deoarece am auzit pași care se întreptau spre mine. Mi-am aruncat privirea prin jur și am văzut scările, singurele care mă pot scapă spre a nu fi zărită. Deoarece mă temeam oarecum să nu fiu văzută, am fugit pe scări până la etajul 3. Interesant este faptul că nu am găsit pe nimeni în drumul meu spre camera cu pricina. Se pare că aici sunt două camere. În prima era liniște dar a două era terfianta deoarece se auzeau de pe hol lovituri de bici și țipete de durere.

-Ce animale! Am zis în șoaptă astfel încât nimeni nu m-a putut auzi. Am intrat subtil în prima camera. Miliarde de cutii umpleau o camera uriașă. Cum ar trebui să gesesc eu o fucking servietă printre atâtea cutii? Mă gândeam să despachetez fiecare cutie, dar după era mult prea evident că cineva a fost aici și am primit ordine clare că prezența mea să nu fie simțită în misiune. Am dat laoparte primele cutii neștiind dacă e bine să le mut din locul lor, dar aparent intuiția nu mă trădează și am văzut o trapă în parchet. Normal, servietă e ascunsă în trapă!

-Nu ești prea isteț Sherlock! Și am început să zâmbesc când am deschis servieta și am văzut armele de foc așezate ordonat în ea. O idee genială mi-a străbătut mintea și începeam să mă bucur că aveam rucsacul la mine. Am pus toate armele în rucsac. Am văzut și un plic care era ascuns sub arme așa că l-am luat și pe el neștiind ce conține. Am pus-o înapoi în trapă din parchet și am tras cutiile în poziția lor originală. Acum totul pare ca nou, dând impresia că nimic nu s-a întâmplat.