Iubind în tăcere

Capitolul 4

Liniştea trona în living. De fapt, dacă stăteai şi ascultai cu atenție ai fi putut auzi cum o inimă bătea necontrolat, iar o a doua ar fi vrut să se oprească pentru totdeauna. Pentru Blaineley, greul abia începea. Ar fi vrut ca în lumea obscură în care a ajuns să trăiască, să-și poată păstra inima intactă și sufletul la fel de pur. Din păcate, știa că ceea ce-și propunea era imposibil, fiindcă văzuse fața urâtă a vieții încă din copilărie și asta îi furase orice speranță. Alegea să se mintă singură, dar asta nu însemna că nu știa în ce lume trăiește.

Își lăsă privirea în pământ încercând să nu pară afectată de amenințarea lui Moon, asta chiar dacă și-ar fi dorit să fugă mâncând pământul, fără să mai privească înapoi.

În aer se simțea tensiunea și frica, în sinea lui Moon, impactul revederii nu fusese chiar atât de puternic; el ducea lipsă de ceva esential... iubirea. Acel sentiment care te aducea în postura în care să mai ai măcar un gram de compasiune. Nu-l împărtășise nici măcar cu părinții lui, dar cu o fată mută?

Iubirea te face slab.

Lui Moon îi plăcea singurătatea, se simțea ciudat să aibă în jurul său prezenți atât de mulți oameni, cu greutate se abținea să aibă parte de vreo ieșire în fața lui Patrick. Ceva din el îi spunea că e important să îl aibă aproape pe acel om. Acum că știa cine urma să-i devină consoartă, se putea considera mulțumit de modul în care piesele de puzzle erau unite în mintea lui pentru ceea ce avea să urmeze.

Blaineley stătea cât mai departe de Moon, încearca să-şi ferească privirea.

Blaineley se ascundea de el pentru că îi era frică, Moon nu se ascundea pentru a nu-şi arăta frica.

Doamna Taison îşi dresese glasul, ațintind toate privirile spre ea. Blaineley o privea atentă pe acea femeie, avea părul blond, dar lipsea cu desăvârșire nuanța aceea de alb pe care o avea Moon. Buzele pline, ochii albaștrii și faptul că stătea perfect dreaptă, o făceau să pară foarte impunătoare în comparație cu ea, care se vedea asemenea unui copil.

Atentă la cum își alegea cuvintele, femeia îi invitase să ia un loc în living. Imediat cum trecuse pragul ușii, Blaineley observase scara, aflată la maxim zece metri distanță, iar dincolo de aceasta, ca o mare deschidere era livingul. Ferestrele mari îl făceau să pară și mai mare. Mobila era aleasă cu gust, principala culoare, care trona acolo era gri. Începând de la podea, până la pernele decorative. O plasma uriașă se afla pe perete, încadrată de patru dulăpioare lucioase fără mânere; pe jos câteva covorașe pufoase albe și negre, erau așezate în mai multe direcții. Două canapele în formă de L se aflau în mijlocul încăperii, în spatele lor, zărindu-se o bibliotecă pe tot peretele, plină de cărți.

Doar modul în care se prezenta acel loc, îi dădea fiori pe șira spinării. Când intri în casa unui om, poți înțelege ce fel de persoană e aceasta prin modul în care trăiește. În cazul familiei Taison, era clar că aceștea ascundeau cu desăvârșire cine erau cu adevărat, simplitatea acelei case rezone cu pustietatea.

Lângă canapele se afla un mic candy-bar, plin cu dulciuri, fructe și ceva mai la margine o șampanie aflată într-o găleată plină cu gheață.

Blaineley se așeză în spatele unchiului ei pe canapea, în timp ce Judd și Adam erau chiar în lateralul lor; Moon nu-și alesese încă locul, fiindcă voia să mai savureze puțin din acea privire panicată și nevinovată.

Blaineley era fata...

— Chiar mă bucur s-o cunosc în persoană pe Blaineley, glasul femeii blonde spărsese liniștea. Ești superbă.