Iubind în tăcere

Capitolul 73

Acea seară fusese specială pentru că două corpuri deveniseră unul. Poate mulți vedeau iubirea ca pe un act care trebuie desfășurat într-o atmosferă romantică, dar mulți nu știau că atunci când sentimentul te copleșește uiți cine ești, cum te cheamă și unde te aflii. Știi doar că acum nu mai poți fio tratat ca o jumătate de măsură pentru că ai fost reîntregit. Sau cel puțin asta simțea Blaineley, care acum stătea în fund, privind cerul. Corpul îi era înfășurat într-un cearceaf, pe abdomen se afla mâna lui Moon care adormise. Obrajii brunetei se îmbujorăseră când rememora fiecare atingere, ficare sărutare și cât de bine se simțise. Avea impresia că iubește un păcat, dar pentru acel păcat se merită să înduri durere.

Niciodată nu crezuse că va ajunge acolo. Cine s-ar fi gândit? După atâta timp în care se mulțumea cu micile sale gesturi pline de afecțiune, cu amintirea lui din zilele frumoase, dar și din cele negre? În fapt, poveștile sau filmele pe care le vedea legate de iubire și de rapiditatea cu care ea se manifestă, i se păreau de cele mai multe ori puierile. Cum să te arunci cu capul înainte? Unde dispărea rațiunea? Căci ea chiar dispare și a înțeles asta din momentul în care Moon a sărutat-o și până când acesta a adormit. Mai întâi crezuse că aceea nu era realitatea, ci un alt vis ciudat din care urma să se trezească. Exact, de data aceea putea să-l numească vis, nu coșmar, fiindcă oriunde se afla Moon coșmarul se termina. Uneori el era însuși coșmarul, dar Blaineley iubea acel coșmar și era gata să-l suporte până la saturare, căci pentru ce iubești merită să lupți.

Cu toate că uneori ți se pare că ai parte numai de lovituri care apar din orice direcție. Începi să te gândești de două ori mai bine dacă ai ales bine aceea persoană, la un moment dat ai impresia că, de fapt, voi nici măcar nu ați fost făcut unul pentru altul. Dar tocmai pentru că nu sunteți făcut unul pentru altul constituie motivul pentru care trebuie să lupți. Căci nu lumina aprinde lumina și nici întunericul nu stinge întunericul, ci le măresc, iar pentru iubire va fi nevoie întotdeauna de câteva doze de întuneric și lumină la un loc. Chiar dacă ești conștientă că veți fi pe rând aprinși și stinși unul de altul... iar la un moment dat vei rămâne în umbră, căci vei pierde acea parte opusă, perfectă. Dar vei rămâne în umbră pentru că ai învățat să trăiești în două lumi combinate; când ele se separ, tu rămâi la graniță. Ofilit, uscat, negru.

Blaineley nu putea trăi la graniță, cel puțin nu atunci când avea cea mai mare nevoie de el. Ce se întâmplă cu tine când realizezi că ceva iese din întreg? Simți că îți este frig. Te vezi așteptând acea persoană, dar ea nu mai apare și asta te pustiește. Asta a cotropit-o o perioadă, Moon nu va avea niciodată idee că se trezea noapte căutându-l sau că a avut numeroase episoade în care l-a așteptat să vină și el nu a mai venit.

Tresări un moment, întorcându-și privirea. El era acolo. Îi putea simți palma încălzindu-i abdoemnul. Deci era acolo, dar problema cea mai mare din mintea ei era cum va reacționa dimineața. Oare va încerca din nou să se arate nervos fața de ea și s-o izgonească pentru că, după cum credea el, îi facea rău? Sau va rămâne acolo, luptând? Dacă se ducea cu gândul la vechiul Moon, cel mai probabil ar fi ales prima variantă, dar așa? Noul Moon va putea fi vreodată diferit față de vechiul Moon? Dar ea știa că natura ta bună va rămâne mereu aceeași.

Oricât de mult oamenii l-au caracterizat pe Moon, ea știa ce ascundea el de fapt. A înțeles asta, din neferecire, mult prea târziu. Era în New York la momentul acela când în magazinul - aflat de abia la început de drum, a intrat o femeie. Avea undeva la 40 de ani, era îmbrăcată zdrențuros și mirosea a alcool. Plângea și privea pierdută când în fața ei, când în spate, asta până când a dat de ochii lui Blaineley. Ceva din reflecția ei s-a schimbat, a început să țipe și a căzut în genunchi. Printre sughițuri, dar și în acea stare puternică de ebrietate a început să povestească despre familia ei. Că nu erau niște oameni cu venituri extraordinare, avea trei copii, iar ea nu lucra. Soțul începuse să-i ajungă târziu acasă; își acorda prea multă imagine propriului fizic în ultimul timp, ceea ce nu-i era specific. În ciuda faptului că el mereu îi repeta să aibă încredere în el, bănuielile ei au crescut și astfel s-a decis să-l urmărească. Bărbatul ei chiar rămâne să lucreze la firmă până târziu, problema e că în jurul lui se afla în continuu șefa lui, o tânără frumoasă și bogată.