Iubind în tăcere

Capitolul 14

— Blaineley.

Cineva o mişcase brusc, fata îşi deschisese ochii lăsându-şi irişii albaştri să caute disperați cu privirea în jur. Adormise în balcon, adormise cu gândul la el.

Ochii ei întâlniră o pereche de ochii negrii ca tăcunele. Cercetase curioasă acea privire. Separese că va da peste acei ochi albaştri care o priveau cu iubire, ură, duritate, fiecare sentiment combinat într-o singură culoare sinceră, dar tristă.

Henry o privea mirat gândindu-se că mai bine nu venea acolo. Imaginea fetei cu obrajii plini de lacrimi uscate îl tulburase. Ce se întâmplase între Moon şi Blaineley? El nu părea deloc bine, ea arată distrusă.

— Bună dimineața. Spuse ridicându-se de jos şi întinzându-i mâna.

Blainely strâmbă din nas la gândul că el ar vrea să o ajute. Râsese cu mare poftă de ea, de unde să aibe siguranța că nu îi va face nimic?

Ceva o întristate foarte tare... Moon. Ştia sigur că el îl pusese pe Henry să vină la ea, cum să-i facă una ca asta? Cine ştie, poate undeva prin bucătărie e şi Violet. Moon adusese una din persoanele care adora să o vadă suferindă. Indirect Moon îşi punea pionii să-i facă treaba.

Dezamăgirea i se citea pe chip, Henry nu avea ce căuta aici. Prefera să-şi facă singură rău decât să-i facă el.

Seara trecută a făcut ravagii între cei doi. Moon pierdut atât cu gândul cât şi cu inima, Blaineley sfâşiată pe interior. Rana se adâncea din dorința de a face totul să fie bine.

Răul îi apropiase atât de mult, moartea îi trezea la realitate. În încercările lor de a fi bine, sfârşeau prin a-şi sădi singur otrava în inimă. Pericolul, frica, dorința, ele strângeau lanțurile care se rupseseră.

Dacă Moon vrea asta, atunci aşa să fie. Gândi ridicându-se singură de jos, rămăsese blocată cu privirea spre balustrada balconului. Îşi amintea de momentul lor, de momentul perfect.

Alte lacrimi amenițau să le înlocuiască pe cele vechi, aşa că îşi înşfăcase carnețelul de pe scaunul în care stătuse aproape o zi întreagă şi plecă grăbită din balcon, direcția fiind camera sa.

Urma să se închidă în cameră. Urma să verse lacrimi. Urma să se supună indicațiilor pe care rațiunea le dădea, dar sfârşia evadând prin poarta inimii. Asta obişnuise să facă de când apropierea lor devenise mai puternică, cât timp el nu era prezent îşi forma în cap întreg scenariul; îl va ignora pe Moon, va încerca să rupă bucata cu numele lui din suflet şi să treacă mai departe. Însă cum să facă asta dacă el constituia întreg sufletul? S-a agățat uşor de ea, apoi s-a asigurat că nu va putea să-i mai iasă din cap.

După ce termina de gândit tot planul, apărea el şi brusc toate propozițiile se pierdau. Gâtul îi devenea uscat şi degetele începeau să-i tremure. Se lăsa prinsă în vraja lor, uitând fiecare pact pe care îl încheia cu propria persoană.

— Blaineley!

Auzise înainte de a trânti uşa şi a o încuia cu cheia. Făcuse câțiva paşi în spate concentrându-se asupra uşii. Bătăile se auzeau asemenea unor bubuituri, ce nu îi convenea lui? Să-şi vadă de treaba lui.

Henry îi repeta numele în mai multe rânduri de pe partea cealaltă. Blaineley simțise o stare urâtă când numele era pronunțat de Henry. Simțea repulsia şi nervii din glas. Simțea dor față de acea voce calmă, care o privea în ochi intens şi scăpa fiecare literă din numele ei asemenea unor săgeți.

— La dracu'!

Henry lovise cu piciorul în uşă şi plecă către living înjurând în barbă. Blaineley îi auzise paşii care se îndepărtau şi îşi putuse stăpâni respirația. Scăpase. Nu ştia de ce îi era frică, dar simțea că nu poate avea încredere în Henry. Ceva în acei ochi o speria la culme, o urăşte, iar când urăşti pe cineva faci tot ce îți stă în putință pentru ca acea persoană să sufere. Ea aşa înțelesese din „tangențele" pe care le-a avut cu el şi Violet.