Iubind în tăcere

Capitolul 15

Pericolul se află la orice pas, pericolul face parte din viețile noastre fără să realizăm. Reprezintă o bucată importantă din viață care face diferența dintre adevărații luptători şi cei care preferă să rămână în zona lor de comfort, departe de imperfecțiunile lumii.

Oameni buni ajung să moară, oameni loviți de soartă ajungă să sufere... dar oameni răi continuă să se bucure de existență fiind total mulțumiți de tot ce fac. Cine a spus că există corectitudine, când noi trăim într-o astfel de societate?

Pericol. Minciuni. Falsitate. Totul vine la pachet cu multă durere, sau cel puțin asta simțea Blaineley privindu-l pe Henry.

Îşi căuta eroul, voia să apară mai repede şi să o salveze. Dar asemenea scrisorii, pe care ea nu apucase să o finalizeze, în lumea ei totul e cu susul în jos. Dacă eroul apărea, ar fi fost scutită de durerea provocată de Henry, dar după, tot cel care o salvase i-ar fi adus amărăciune în suflet. Era ca o minge de volei pasată continuu, într-un final cineva o va scăpa şi celălalt va câştiga.

— Îți pot mirosi frica. Îi şoptise în ureche inspirând adânc.

Dezgustată de cuvintele lui încercase să desfacă strânsoare, dar puterea ei era peste puterea lui. Cel puțin asta credea, ei nu îi păsa de viața ei, avea nevoie de mari impulsuri ca să înțeleagă că trebuie să trăiască. Unul din impulsuri purta numele de Moon.

— Degeaba te chinui să scapi. O fată slabă de înger ca tine nu va reuşi în veci.

La cuvintele „slabă de înger" corpul i se opri din a reacționa. O singură dată auzise asta din gura altei persoane şi nu din gândurile ei. Trecuseră doar treisprezece ani.

Bărbații îşi priviseră fericiți rezultatele. Poate că fețele le erau acoperite, dar micuța fată căzută la pământ le putea simți rânjetele. Vârfurile degetelor îi erau acoperite cu sânge, pe brațe întinzându-se mai multe zgârieturi.

Se chinuise să se ridice, însă încercările repetate îi aduceau mai multă durere. Jumătate din putere se consumase datorită rănilor, iar cealaltă jumătate datorită imaginilor care îi curmaseră privirea. Nici măcar cuvintele nu îi puteau părăsi buzele, rămăseseră blocate.

— Cu ea ce facem?

— Las-o, e prea slabă de înger pentru a putea scăpa.

Urechile i se umplură de râsetele celor doi. Din ochi i se revăraseră lacrimile care au aşteptat atât timp momentul prielnic să apară. Prea slabă de înger...

Vedea în ceață, dar putea distinge culoare sângelui care se împrăştia pe parchet. Tot ce putea să facă era să se târască, să se apropie mai mult de sursa sângelui.

Prea slabă de înger, continua să-şi repete aceste cuvinte în minte. Bărbații părăsiseră camera, pe holurile mari încă auzindu-se ecoul râsetelor.

Prea slabă de înger...

Mereu aprobase această vorbă, dar imaginile derulate cu repeziciune în mintea sa au făcut-o să se gândească a doua oară. Ea nu era aşa. O persoană care reuşeşte să supraviețuiască în fața mai multor provocări sau a dorințelor legate de curmarea propriei vieți, putea fi numită slabă?

Nu iubea să ştie că ziua de mâine poate fi un nou coşmar, dar cu toate astea ea reuşea să suporte totul. Nu era asta puterea? Spera la ce e mai bun, niciodată nu îşi pierduse credința şi speranțele.

Henry plasase un sărut pe gâtul lui Blaineley. Fata începuse să se mişte şi drept urmare a gestului său, privise spre picioarele lui, fără a mai sta pe gânduri îl călcase cu putere. Henry lăsase să-i scape o înjurătură şi nu realizase când îşi luase mâinile din jurul taliei ei.