Iubind în tăcere

Capitolul 68

Corpul îi era amorțit între cele două trupuri care deveneau din ce în ce mai reci. Le auzea vocea melodioasă cum se stingea ușor, la fel cum și flacară din interiorul ei deja începuse să se stingă. Afară, tabloul colorat, fusese distrus de o perdea de nori. Când fata încercă să-și închidă ochii pentru că o durea, o durea al naibii de tare, cerul se spărăsese. Tunetul puternic o făcu să-și revină în fire. Trecuseră ore, minute, milioane de secunde, iar vocile melodioase nu se mai auzeau. Căldură din jurul ei fusese înlocuită de răceală. Cerul plângea, dar ea rămăsese puternică. Cu mâinile sângerii din cauza lichidului roșu care se împrăștiase în jurul ei, atinse brațele părinților săi. Un fior de gheață îi străbătuse întreg corpul.

Plângea fără să realizeze, încerca cu disperare să atingă o parte caldă din corpurile celor dragi. Ceva care avea să-i spună că ei erau acolo. Mâinile tatălui ei fuseseră mereu calde, iar mâinile mamei ei nu fuseseră niciodată atât de reci. Își închise ochii, eliberând alte lacrimi. Refuza să privească în jur, cu coada ochilor văzuse niște trupuri multe prea albe. Aceia nu erau părinții ei, acelea erau niște carcase lăsate în urmă de el. Își dorea atât de mult să moară, așa că se lăsase pradă din nou acelui somn adânc. Din nou, cerul se sparsă, interzicându-i să facă asta. Dar ea era deja prea slăbită, simțea că, undeva, foarte adânc, rămăseseră mici scântei, dar nu se încumetase să se prindă de ele. Asta până când chipul femeii de culoare, îmbrăcate în uniformă roșie îi apăru pe retină.

O apăsa atât de tare pe torace, de parcă ar fi vrut să reaprindă aceea flacără. Asta nu mai era posibil, Blaineley Marie Forks murise lângă acele trupuri albe, ceea ce restul lumii privea era o altă carcasă ținută în viață doar de jăratec.

Nimeni nu vorbea cu ea de când ajunsese la spital. Nimeni nu venise s-o viziteze, era singură. Copilăria, visele, familia, totul îi fusese luat. De fiecare dată când femeile îmbrăcate în uniformă albă veneau lângă ea și încercau s-o dojenească cu privire la întâmplarea nefericită, copila răspundea simplu:

— Știu că mami și tati n-o să se mai întoarcă vreodată.

O podideau lacrimile la fiecare afirmație de genul, dar nu le dădea voie să se scurgă. Dacă ar fi lăsat una ca asta să se întâmple, ar fi însemnat că deținea un suflet rănit, iar tot ceea ce ea își dorea în acele momente era să lase de înțeles că nu mai avea unul.

Întreg câmpul său de acțiune se restrânsese, devenind extrem de claustrofobic pentru ea să înțeleagă că nu va mai fi iubită, nu va mai avea prieteni și nici persoanele pe care le iubea. Copiii o ocoleau pe străzi, părinții își smuceau odraslele de fiecare dată când acestea încercau să vorbească cu ea. Lumea fugea de ea.

De atâtea ori simțise cum se sufocă sub acele priviri miloase, acela fusese motivul pentru care hotărâse să se pună pe picioare. Însă nu avea de gând să facă asta așa, simplu, ci să pună o barieră între ea și toți acei oameni care și-ar fi dorit să afle mai multe despre trecutul ei întunecat. Așa că devenise dură cu ea, își interzise să mai vorbească vreodată. Dacă oamenii o iubeau, ar fi rămas alături de ea, chiar dacă asta ar fi însemnat să aibă o relație ,,specială". Dacă oamenii voiau să profite, ar fi făcut-o să sufere din cauză tăcerii ei, i-ar fi aruncat cuvinte grele, cu speranța că ea va riposta într-un anume fel. Cum s-o rănească cineva, când ea nu mai avea acel suflet cald și primitor, ci se chinuia să reconstruiască unul?

Nimeni nu mai avea să vadă rămășițele persoanei care fusese... iar dacă asta se va întâmpla, înseamna că era cineva important pentru ea.

*

Înghiți în sec, încordându-și maxilarul. Își amintea perfect acel nor care o cuprinsese în perioada cea mai neagră a vieții ei. Fusese de ajuns reflecția din oglindă și acel material, care-i furaseră noțiunea timpului pentru câteva secunde ca să-și aducă aminte. Totul se petrecuse într-o fracțiune de secundă și o lovise ca un fulger. Acele promisiuni fuseseră năruite de o persoane care nu catadicsea să-i lase trecutul, prezentul și cel mai important, viitorul în pace. Iar prin acea persoană se rezuma la un nume: Moon Taison.