Iubind în tăcere

Capitolul 48

Viața mea a suferit o adevărată întorsătură în ultima vreme. M-am abătut complet de la veşnicul program, care îmi fusese instalat cu tenacitate şi multă grijă de ceilalți, uitând complet că, uneori, mai trebuie şi să zâmbesc. Prinsesem cursul acestui program şi, cu toate că vedeam în restul tot ce e bun, avusesem impresia că orice apropiere cât de mică şi bruscă mă punea în pericol. De aceea mi-am pierdut întreaga încredere în oameni, dar şi în mine. Am ales o cale, care mi-a făcut mai mult rău: i-am ascultat pe restul, iar fără ordonanțele lor, credeam - şi încă o fac - că nu pot funcționa. În consecință am avut foarte mult de suferit, dar am răzbit.

Unchiul Patrik nu a fost cel mai strălucit, şi poate că nici cel mai corect om, dar era ultima mea rudă, era singurul pe care-l puteam privi şi îmi aducea aminte de tata. Cu toate răutățile lui, purtasem o mare frică în suflet la gândul îndepărtării de el, iar asta din cauza principiului pe care mereu l-am urmat: familia înainte de toate. Nu am vrut să-mi umplu viața şi timpul de chestiuni minore, care, după un timp, nu m-ar fi lăsat să adaug tot ce trebuia. Iar familia era una din chestiunile importante.

De multe ori am avut gânduri urâte care-l priveau, de multe ori mi-am dorit ca el să dispară, dar erau gânduri de moment. Sper ca el să se afle alături de mama şi tata, şi nu în locuri nepotrivite. Oricât de mult a greşit, l-am iertat imediat după... şi nu am spus-o, nu am gândit-o, ci pur şi simplu sufletul meu a intrat în acțiune cu totul... exact cum a făcut şi cu Moon.

Nu-l urăsc, îmi e imposibil, mai ales acum. Nu l-aş urî nici dacă ne-am pierde unul de altul, pentru că în momentul ăsta e cea mai importantă persoană din viața mea, iar tot ce m-a făcut să simt nu se poate da uitării. Curaj, emoție, frică, siguranță, nimic. Promit să nu cad în acea plasă a orgoliilor şi să fiu o persoană matură şi în astfel de situații.

Am pierdut. Mi-am pierdut familia, dar nu speranța.

Am avut momente de pierdere, în care mă transformasem complet. Nu reuşeam să mă recunosc, dar am rămas aceeaşi de dinainte.

Am părut o pierzătoare, dar m-am ridicat şi după toate acele greutăți.

Trecutul încă îmi dă târcoale la oricare pas, însă nu mai privesc în jurul sau în spatele meu, ci înainte. Promit să mă agăț de orice mic fir de față şi să lupt. Promit să nu renunț!

Îmi e dor de voi, mamă, tată, unchiule, dar ne vom reveda când timpul va decide că trebuie. Promit să nu vă dezamăgesc! Aş veni după voi, m-am gândit şi la asta, dar nu vreau ca disparița mea să distrugă pe restul, asa cum dispariția voastră m-a distrus pe mine.

Căci, la începutul, drumul va fi greu de parcurs şi plin de obstacole, dar ştiu că a la întoarcere totup se va şterge şi va rămâne un vis împlinit. Indiferent care e acela!

Puse capacaul stiloului şi privi către rândurile aranjate frumos pe hârtie. Deja începuse să se vindece, aceasts ,,împărtăşiri" pe care le scria în jurnalul dăruit de Moon şi Moon o ajutau foarte mult. Fizic părea bine, paloarea din obraji dispăruse şi ochii nu mai erau aşa roşii de la plâns; emoțional vindecarea de abia începuse. Era la pasul în care accepta schimbarea şi tot ce se întâmplase, curajul ei de a merge mai departe şi a lupta îl impresionaseră chiar şi pe blond. Moon nu fusese sută la sută sigur că va putea trece peste, dar dovedea ambiție şi curaj din nou.

Întinse picioarele şi inspiră cu putere, renunțase să mai stea între pereții apartamentului, singură şi cu impersia că se sufocă, aşa că ieşise în fața blocului. Alături se aflau două bănci vechi, dar încă bune de stat. Moon plecase înainte cu o oră, din ce reuşise să-i explice pe fugă, polițista din seara incidentului îl chemase pentru a semna o declarație şi a-i încredința puținele lucruri care au rămas intacte. Se deschisese o anchetă pentru a afla dacă incendiul fusese provocat de o defecțiune sau o neatenția a unchiul său... ori, după siguranța pe care o avusese Mia - polițista cu specializare în criminalistică - , cineva declanşase incendiul intenționat pentru a-i ucide unchiul.