Iubind în tăcere

Capitolul 19

Priveau fiecare persoană care trecea prin fața băncii lor. Trecuse deja o oră de când au plecat de acasă, acum tot ce fac e să admire tot ce îi înconjoară.

De ce am impresia că nu e fericit? Gândi pufăind pe nări şi aşezându-şi mâinile de o parte şi de alta a corpului.

Tăcerea ei îl ajuta atât de mult, pe când a lui rupea bucată cu bucată din suflet.

— Niciodată nu am crezut că mă pot simți atât de bine. Sparsă într-un final liniştea şi îşi aşeză palma peste a ei.

Blaineley privi spre chipul lui zâmbitor, apoi spre palmele lor. Se simțea bine şi iubit fară ca ea să-i spună cuvinte dulci sau să mărturisească o dragoste artificială menite să-l înmoaie. Până şi oameni de pe băncile alăturate priveau sceptic cuplul de tineri care nu îşi spuseseră nimic.

Li se părea ceva imperfect într-un lucru total diferit şi original. Prea obişnuiți cu genul de cupluri care se sărută şi îmbrățişează din zece în zece minute, nu ştiau cum să-i catalogheze pe cei doi. Erau prieteni? Îndrăgostiți?... Duşmani?

Moon şi Blaineley păreau imuni privirilor curioase, odată ce pentru ei nu însemnau nimic cuvintele, de ce i-ar fi deranjat ceilalți? În viață au învățat că, gura lumii e mare şi că orice ai face ei te vor judeca. Mai bine erau ei însăşi decât actori unei scene înconjurată de comentatori.

Moon o privi pe Blaineley cu coada ochiului, îi observase frustarea. Ştia cât de mult o deranja liniştea din jurul ei, îşi putea da seama după felul în care îşi muşca buza inferioară. Zâmbi cu colțurile gurii şi o luă pe nepregătite trăgând-o în poala lui.

Blaineley înghițise în sec şi îl privi pe blond cu ochii rotunjiți de uimire. Ce face?

— Încetează cu asta. O certă privind-o autoritar.

Sprâncenele mai că se uniră din cauza confuziei. Moon îşi dădu ochii peste cap şi ridică mâna spre buzele ei, îi prinse buza inferioară între degetul mare şi arătător şi trase uşor lăsând la vedere urme de dinți.

— Asta, nu o mai fă.

Blaineley îşi lăsă ochii în jos privind cu greu buza muşcată. Mi-ar place să-ți spun şi eu ce nu e bine să faci, ar fi o listă interminabilă.

— Sau cel puțin lasă-mă pe mine.

A fost tot ce a spus înainte să o tragă spre el într-un sărut pătimaş. Cu dinți îi prinse buza muşcând-o uşor. Blaineley icni scurt, iar Moon se retrasă ținându-i din nou buza între degete.

— O poți numi pedeapsă.

Îi zâmbi drăceşte sărutând scurt locul muşcat şi îi dădu drumul. Blaineley îşi duse mâna la buze privindu-l cu aceeaşi uimire. Nu se aştepta ca el să facă asta. Nu se aştepta să o sărute, dar să o pedepsească. În apartamentul erau doar ei, aşa că nu avea de ce să se simtă uşurată, nu-i păsase că lume o privea o privea ciudat pentru că nu vorbea, dar se simțea ruşinată la gândul că mai multe au văzut momentul „pedepsei".

Greu de folosit cuvântul pedeapsă în acest context, mai mult arăta că îi pasă sau mai bine spus nu ştia ce motiv să folosească pentru a o muşca.

— Haide, ochi albaştri, nu te-ai supărat?

Roşeața din obrajii ei crescu la auzul apelativul - spus într-o manieră atât de dulce - ochi albaştri. Blaineley zâmbi drăceşte în spatele mâinii care îi acoperea şi îi îndepărtă mâinile din jurul taliei sale după care se ridică şi plecă prefăcându-se supărată. Moon zâmbise înțelegându-i planul, se întinse mai bine pe bancă având mâinile sub cap.