Iubind în tăcere

Capitolul 13

Liniştea îi apăsa pe amândoi. Blaineley continua să aibe lacrimi în ochi şi să-l privească pe cel care distrusese conexiunea pe care reuşiseră să o lege mai devreme.

Moon începuse să se plimbe prin spațiul restrâns ținându-şi mâinile în păr. Conştientiza cât de tare o dăduse în bară, dar nu se putea abține din a se stăpâni. Începuse să o strice, lucru care îl făcea să turbeze.

Văzându-l extrem de agitat, Blaineley se ridicase de jos cu gândul de a-l ajuta. În aceste momente, nu ea avea nevoie de cineva care să ridice, ci Moon avea nevoie de cineva care sa-l oprească din a cădea. Asta se întâmpla, cădea spre un abis care l-ar fi transformat total.

Blaineley se apropie de el când se oprise în loc, încercase să-l atingă, dar îi prinsese încheieturile într-o strânsoare dureroasă.

— La naiba, nu am vrut! Țipase în aşa fel încât ea să audă scuzele din cuvinte, dar şi disperarea cu care el continua să cadă.

Îl privi înghițind cu putere în sec, sper să nu fie prea târziu. Strânsoarea devenea mai intensă cu cât privirile lor se interesectau.

Ea îşi ascunsă toată durerea provocată şi continuă să nu-l scape. Moon nu realiza ce făcea, în interiorul lui avea loc o mare bătălie între rațiune şi inimă. Nu şi-a dat seama când inima lui a început să emane căldură, gheața să se topească, iar picuri de apă să-i curețe sufletul murdar. Nici măcar durerea nu i-o putea citi, era prea concentrat la ce ar trebui să facă în continuare.

— Nu vreau ca tu să te schimbi! Nu vreau ca tu să faci lucruri pe care eu le fac! Nu vreau să te trag după mine, vreau ca tu să rămâi aşa cum eşti... pură! Strigase de această dată mult mai sigur pe el şi o trase pe Blaineley după el în apartament.

Nu îl deranjase mica ei încercare de noi senzații, îl deranja că ea ar putea să devină o altă persoană. Exagera, dar obsesia lui față de micul înger trecuse peste limitele normale.

Se chinuia să țină pasul cu el şi în acelaşi timp să realizeze unde vrea să ajungă.

Moon se opri în fața oglinzii de pe hol. O aşeză pe Blaineley în fața lui proptindu-şi mâinile pe umerii săi de această dată. Fata făcuse ochii mari la vederea celor două reflexii din oglindă. Moon era mult mai înalt decât ea şi cu o înfățişare puternică şi sigură. Pe când ea, era mai scundă, speriată de tot din jur, exact opusul a tot ce el reprezintă.

— Priveşte! Uită-te la mine, apoi la tine! Nu vrea ca tu să ajungi un mosntru!

Dar tu nu eşti un monstru. Gândi în timp ce întoarsă spatele onglizii pentru a-l privi. Zâmbi scurt trecându-şi mâinile peste obrajii lui palizi. Moon o privise uşor melancolic, nici acum când îi arătase cât de nebun devenea când era vorba de ea, nu-l părăsea. Se aştepta ca ea să fugă, să se încuie în camera ei şi să nu îşi mai arate privirea albastră pentru o perioadă de timp. Dar nu, ea era aici, alăuri de el, nu-l putea lăsa când avea cea mai mare nevoie.

Blaineley îşi aşeză mai bine mâinile pe fața lui şi îl trase în jos până ce frunțile li se antinseseră. Moon închisese ochii şi inspiră adânc. Oftatul ei îl încordase, avea parte de una din crizile lui de nervi. Prefera întotdeauna să rămână singur în aceste momente pentru a nu le face rău celor din jur... pentru a nu-i face rău ei.

Ținându-i în continuare obrajii în palme, Blaineley încercase să facă obişnuitul ei gest care îl calma. Moon anticipase mişcare şi înainte ca mâinile reci să-i ajungă pe ochii, o prinsese din nou de încheieturi, iar cu o ultimă privire o trase spre el până ce buzele li se lipiră într-un sărut tandru. De asta avea nevoie acum mai mult ca oricând.