Iubind în tăcere

Capitolul 26

Blaineley începu să învârtă furculița prin mâncare şi privi în jur. Spre surprinderea ei, Moon încă nu se trezise.

Oboseala l-a ajuns şi pe el într-un final. Gândi în timp ce se lăsă pe spătarul scaunului. De foarte multe ori se gândise cum reuşea Moon să țină pasul cu noul program, era sigură că înainte se odihnea mai mult. Nu e obişnuit cu statul până târziu şi odihna de câteva ore, mai pe scurt progrmaul lui Blaineley. Ea ura să doarmă după-amiaza, nici măcar nu reuşea să pună geană pe geană, dar să doarmă câteva ore în plus.

Oricât de obosită era, prefera să aibă un somn mai adân seara, decât să doarmă fix când treburile erau în toi. Avusese câteva zile în care se trezise târziu, dar asta din cauza nopților nedormite sau a consumării unei doze prea mare de energie. Creierul ei fixase programul, obişnuită cu treburile din fosta casă, nu avea timp să stea mai multe de câteva ore şi în acel scurt timp dorea să-şi recapituleze o lecție sau să citească ceva bun.

În apartament nu ştie ce ar putea face; Moon doarme, aşa că nu poate face curat, cine ştie în ce mod ar face zgomot şi l-ar trezi. Să plece la o plimbare, ar însemna să-i dea alte sperieturi, iar ea nu poate profita de bunătatea bunicului, din câte lasă la vedere, îi place să-şi petreacă timp singur. Ieri a avut parte de revederea şi rememorarea anumitor locuri şi momente, care, poate, l-au adus într-o stare melancolică.

Ce le-aş putea arăta eu nepoților sau copiilor la bătrânețe? Se întrebă şi se ridică de la masă având farfuria cu mâncare în mână, până şi foame pierise brusc.

Gândul unei familii construite pe baze puternice o întristase, sau mai bine zis frica pe care o simțea necontenit ca acele umbre să nu se întoarcă dupa ea. Nu poți spune că ai terminat o treabă dacă rămân supraviețuitori, cel puțin ea asta percepea dintr-un act criminal.

Şi dacă vor să apară când fericirea se derulează? Nu am ce să le ofer, nici măcar nu ştiu ce-mi cer, dar oricum fericirea e singura care nu poate fi cumpărată, dar poate fi furată... sau ucisă. Într-un fel sună ciudat să se gândească la asta tocmai acum, iar viitorul încă se află în ceață. Un copil, o fetiță sau un băiețel, o ființă atât de curată, neatinsă sau murdărită de restul. Un mic înger nevinovat care are nevoie de două persoane care să-l îndrume.

Îşi aşeză mâinile pe marginea blatului de bucătărie, în ochii formându-i-se lacrimi cristaline. Două persoane... o mamă... un tată... singurele persoane care au lipsit din viața ei.

Am reuşit să mă descurc, dar nu am reuşit să trec peste întreg golul.

Şi aşa, odată cu gândurile ei, reveneau obişnuitele întrebări: ce am făcut să merit asta? Nu vedea în părinții ei nişte oameni răi sau lipsiți din sentimente. Se îngrijau foarte mult de ea, cel puțin în ochii ei îşi îndepliniseră datoria de părinți. Lucru total adevărat, Blaineley desprinsese printre cele mai frumoase calități.

O persoană rea, are acea sclipire suspicioasă în ochii. Putem recunoaşte astfel de oameni după felul în care abordează o situție, sau modul în care nefericirea cuiva le aduce fericire.

Şi cu toate astea sunt morți. De fapt toți oameni buni sunt pe cale de dipariție. Viața e nedreaptă, ne ia tot ce e frumos, iar dacă nu reuşeşte asta, vrea să ne transforme în ceva urât. Trece peste cine poate.

Se dădu câțiva paşi în spate şi îşi curăță obrajii de lacrimi. Când încercă să se întoarcă, se lovi de un piept tare. Două mâini puternice se încolăciră în jurul taliei sale.

— Bună dimineața, rază de soare. Îi şopti pe un ton somnoros.

Blaineley zâmbi şi îşi lăsă capul pe spate, Moon se îngropă cu fața în părul ei şi trase puternic aer în piept, îi plăcea să-i respire parfumul dulce.