Iubind în tăcere

Capitolul 65

Îi analiză costumul negru, care-i dădea un aer matur. Într-un fel, o amuza, aducându-şi aminte de cun era el de fapt. Dylan stătea pe margine, încercând să realizeze ce se întâmpla. Avea impresia că era într-unul din acele filme de prost gust, unde, când lucrurile erau mai frumoase, se găsea cineva care să strice acel echilibru. Deja îl numise pe bărbatul din fața lui, duşman, pentru că stricase totul. Blaineley se ridică la nivelul lui, privindu-l fără expresie, iar Dylan continuă să strângă ce era pe jos, mustăcind.

Odată ajunsă la nivelul lui, îşi îndreptă spatele şi îl privise mai atent.  Chiar se schimbase în acei patru ani. Părul îi stătea frumos aranjat, nu mai era ciufulit în toate direcțile ca în trecut. Trăsăturile i se înăspriseră, formând imaginea unui adult responsabil şi calculat. Era surprinsă să-l întâlnească acolo, dar se pare că soarta fusese necruțătoare. Înaintea ei ieşeau numai oameni noi. Putea să spună că-l mai cunoaşte? Nu, nu putea. În timp, el îşi ascunse secretele şi viața lui nu se mai lovise de a lui nici pentru câteva secunde. În fapt, nici nu credea că-l cunoscuse vreodată. Dar acum? Acum se întâlneau două persoane ceva mai mature decât înainte şi cu mentalități diferite.

Nimeni nu putea să spună că mai cunoaşte pe cineva după o perioadă lungă de timp. Doar numele era cel care rămânea acelaşi, în rest? Fizicul se schimba, vârsta, visele, gândirea, prietenii... într-un cuvânt, totul. Tot ce ştia Blaineley despre el erau numele şi atitudinea lui din trecut. Umbrele acelea pe care ea avea impresia că le vede în spatele său şi îl arătau pe el cel de dinainte. Greşise față de ea, vrusese să-i facă rău, dar nu putea să spună că, spre final, el avea vreo vină. La fel ca ea, era un simplu pion obligat să joace. Mutat în toate direcțiile, scos de pe tablă, readus înapoi şi, în final, învis. Blaineley îi analiză ochii, care păreau foarte obosiți. Aceasta îşi plimba privirea pe chipul, oprindu-se asupra unei zgârieturi de pe frunte. Clipise de mai multe ori, întrebându-se cine ar fi putut să i-o facă. Nu era foarte adâncă, dar ceva îi spusese că-l duruse destul de tare.

Apariția lui bruscă, o făcuse să uite de tot de Dylan şi de ce tot urma, până ca el să apară. La rândul său, îi zâmbi. Chiar avea unul dintre cele mai frumoase zâmbete. Aerul său serios se rispise rapid după ce buzele îi se arcuiseră şi-i dezveliseră dantura. Fără să se mai poată abțină, Blaineley zâmbise şi ea. Era aşa frumos să ai o persoană care să împrăştie în jurul său starea aia de bunăstare. Totul se simțea ca o căldură puternică în capul pieptului. Cu toate că el îi greşise, Blaineley nu putea să se arate rece față de el. Ceva din acea atitudine copilărească din trecut, o amuza mereu. Iar acum... aşa serios şi sigur pe el.

Dar acela era Henry, orice s-ar fi întâmplat, zâmbetul răsărea mereu pe chipul său. Indiferent de întâmplare. Blaineley nu apucase să-l cunoască prea bine în liceul, dar el stătea mereu în spate şi o privea compătimitor în timp ce restul nu-i dădeau pace. Mereu era în spatele lui Moon şi nu ținea nici cu el, dar nici cu ea. Alesese să fie total transparent în acele certuri şi să nu se amestece. Doar râdea când glumele sau stângăcia ei atingeau cote insuportabil de amuznate. Exceptând ziua când fumase ceva şi venise alături de Violet şi Moon la apartament, niciodată nu a indispus-o.

— Blaineley! țipă fericit, înfăşurându-şi mâinele în jurul gâtului său, ca mai apoi să-l privească cu ochii mijiți pe Dylan. Uită-te la tine ce te-ai schimbat! remarcă şi o prinsă de mână, învârtind-o. Blaineley zâmbi către el.

Dylan oftă şi se lipi de unul din pereți, privindu-i pe cei doi cu mâinile în buzunare. Blaineley părea aşa fericită cu acel tip necunoscut. Aşa fericită, că îl enerva asta. De nicăieri, apăruseră Danielle alături de Carlos, Radika şi o femeie ceva mai în vârsta, care avea nişte mânuşi galbene pe mâini, într-una din ele ținând o mătură şi un făraş. Carlos îi indică locul, iar femeia se grăbise să strângă. La vederea acestei imagini, Blaineley se încrută şi se aplecă lângă femeia care deja strânsese la un loc tot pământul. Apucă coada măturei şi îi opri mâna în care se afla făraşul, cerându-i obiectul din plastic. Pe spate putea să simtă cum privirea lui Danielle o ardea.