Iubind în tăcere

Capitolul 8

Totul e atât de vag şi greu de înțeles.

Blaineley începu să studieze apartamentul în detaliu. Moon a lăsat-o singură. Imediat ce a urcat bagajele, a plecat fără vreo explicație.

Nu sunt cineva atât de important. De ce mi-ar da explicații? Gândi ea în timp ce ajunsă în una din camere. După designul fiecăreia, şi-a dat seama uşor care urma să fie camera ei.

Cum timpul trece repede, iar ea e singură se hotărî că mai bine şi-ar despacheta lucrurile. Singurul zgomot din apartamentul spațios e ticăitul ceasului. Blaineleye gândea cât de repede trece timpul, iar Moon nu şi-a mai făcut apariția.

Pe când ea îşi face multe griji, gândurile îi sunt împăienjănite de diverse teorii, Moon se află la câteva blocuri distanță. Împreună cu gaşca lui formată din Henry şi Violet, hoinăreau pe străzile pustii.

— Sper că nu vei urma exemplul iubițicii tale şi vei deveni mut. Ce naiba! Suntem de aproape o oră afară şi nu ai scos nici măcar un sunet! Violet se poziționă în fața lui Moon şi cu gesturi disperate din mâini îşi arăta nemulțumirea.

Moon o săgetă cu privirea. Doar pentru că nu are cuvintele cu el în aceste momente, nu înseamnă că-l poate compora cu Blaineley, care nu are în general cuvintele la ea.

— Ai grijă la ton, Violet. O atenționă privind-o cu ură şi îşi continuă drumul.

Violet rămase pe loc strâmbând din nas. Cum îşi permite? Şi aici nu se referă la Moon, ci la cea care îi va sta pe cap în continuu. Dacă Moon a ajutat-o în ziua aia şi acum e pus pe gânduri ascunse, e clar că asta nu e a bună şi că trebuie să ia cât mai repede măsuri... până nu-l va pierde cu totul.

Îşi muşcă buza de jos la aceste gânduri, privi în spate şi văzu că băieți se aflau la o distanță considerabilă. Începu să-i strige pe nume şi să alerge spre ei.

Moon continua să meargă nonşalant, privind din când în când în jurul său. E deja ora cinci după-amaiza, mai e mult până ce soarele apune şi luna va apărea. Mai e mult până când razele lui Blaineley se vor opri din a mai străluci, şi el se va putea întoarce în apartamentul pe care îl va numi ,,acasă" pentru o perioadă.

Că tot gândul îi zbură la Blaineley, în minte îi vin tot felul de întrebări. Oare ce face acum? E bine? Nu va păți nimic?

Scutură din cap realizând cât de stupid devine. El poartă grija propriei persoane şi nimic mai mult. Restul pot face ce vor... totuşi când venea vorba de Blaineley, ştia că o parte din el e la ea, iar asta îl îngrijora cel mai tare. Îl îngrijora felul în care ea va avea grijă de el.

De dispariția sa bruscă din cadrul lui Blaineley, este vinovat chiar el. Trebuie să-şi pună oridine în gânduri, să învețe să se controleze în fața ei. Să se reeduce singur. E necesar să nu uite ce semnifică ură şi singurătatea.

— Şi ce ai de gând mai departe, bătrâne? De data aceasta, Henry îl bătu pe umăr cu un gest prietenesc.

Moon tuşi de două ori şi replică:

— Să fac ce trebuie, spuse sigur pe el privind undeva în depărtare.

— Şi ce înseamnă mai exact acest ce trebuie? Continuă Henry curios.

Moon se opri în loc, întoarse capul către şatenul cu ochi nisipii şi prinsă o atitudine plină de subînțeles.

— Să zicem că în povestea asta, Mutulică va fi cel otrăvit.

Îi aruncă cuvintele pline de venin luând-o din nou la pas. Violet îl privi pisiceşte şi i se alătură, în timp ce Henry medită asupra vorbelor sale.