Iubind în tăcere

Capitolul 7

Privi spre oglinda retrovizoare fascinată de mişcările atent calculate. Moon arnja cu grijă bagajele, cei doi nu au de gând să rămână alături de soții Taison. Cel puțin Moon nu doreşte una ca asta. Vrea intimitate, linişte. Vrea să-şi calculeze mişcările atent, nu să fie prezent în tensiunea casei.

Nu-şi luaseră la revedere, în scurt timp Moon se va întoarce... doar că atunci va fi singur.

Blaineley se juca cu degetele, nu a mai avut curajul să-l priviească pe Moon. Pentru ea ochii vorbesc, gura are fermoarul pus de ceva vreme. Ea crede în limbajul atingerilor. Uneori, până şi cel mai mare duşman te poate mângâia cu dragoste, dar tu să nu o simți... aşa cum şi cel mai bun prieten te poate îmbrățişa cu ură. Limbajul atingerilor, al trupului, l-a învățat foarte atent. Psihologia a pasionat-o foarte mult, şi nu datorită vizitelor repetate la diferite persoane. Îi place să citească oameni, în capul său a format un jurnal întreg plin de misterele unor necunoscuți care îşi exercitau stările la exterior.

E comic să ştii atâtea despre restul, dar când te priveşti în oglindă să nu-ți dai seama cine e acea reflexie. Cine e fața aia tristă? Cine e marioneta aia? Cine suntem noi? O umbră. Un caracter... un mister. Nu există un răspuns singur. Poate dacă am mai lăsa măştile să cadă, ar fi mult mai uşor.

În astfel de momente, ea nu are curaj să mai dea ochii cu Moon. Nu regretă cele întâmplate, dar simte că el o face. Altfel de ce a împins-o înapoi?

Soarele şi luna. Yn şi Yang. Moon şi Blaineley. Trei lucruri total opuse, dar cu poveşti similare. Până la urmă, soarele moare pentru lună, Blaineley ar muri pentru Moon. Luna dispare, ca soarele să reapară, asta ar putea face parte din lanțul de legături? Moon dispare de lângă Blaineley ca ea să poată străluci? Când nori apar, ei sunt bariera? Sunt perdeaua celor doi. Când se simt acaparți, trag această perdea pufoasă şi îşi strâng noi puteri.

Moon aruncă o ultimă privire locului în care s-a născut şi a copilărit apoi se alătură lui Blaineley în maşină. O privi cu coada ochiului şi nu îi înțeleasă ezitare, făcuse ceva rău? A sărutat-o, erau multe lucruri posibile între o femeie şi un bărbat, dar el a ales să o sărute. Până la urmă, Moon nu e atât de normal, el vrea să-şi înceapă povestea cu sfârşitul. Față de alții, el a sărutat-o prima dată, acum urmează să-i facă rău. Iar povestea nu se va mai încheia la fel.

Expiră tot aerul şi băgă cheile în contact. Maşina plecă de pe loc fără prea multă viteză. Moon nu are starea necesară pentru condusul cu viteză peste limite. Până şi asta îl plictiseşte, acum toată lumea adoră să nu-şi mai ia piciorul de pe accelerație, viteza e prezentă peste tot. Lui îi place să facă lucruri originale, iar cum condusul la viteză potrivită e mai rar, alege să facă aşa.

Ce îi displace şi mai tare decât lipsa senzații tari, este liniştea asta. Adică, da, adoră să stea în locuri ferite, dar urăşte să se simtă ciudat față de Blaineley. La prima parcare pe care acesta o vede, trage pe dreapta şi loveşte nervos volanul. Blaineley nu îşi luă atenția de pe cerul care în doar câteva ore şi-a strâns perdeaua de nori negri. Asta înseamnă ca e momentul ca ea să-şi strângă puterile? Soarele se ascunde... acum şi ea trebuie să o facă?

Nu putu să ignore două mâini care o traseră de pe locul său şi o aşezară pe locul şoferului. Mai exact pe Moon. Îşi înfipsă mai bine degetele în talia ei şi îi aruncă una din privirile lui pline de venin.

— Ce naiba e în neregulă cu tine? Îi țipă disperat. Se simte pedepsit, nu ştie de ce, trebuie să afle.

Ea nu a făcut nimic care să-l deranjeze, cel puțin aşa crede. Nici măcar nu-l mai înțelege, vrea afecțiune, dar strică totul după ce primeşte ce doreşte.

Multe, şi-a răspuns pentru ea privindu-l indiferent. Îl va ajuta, însă vrea să aibă grijă de ea. Dacă se va seca de puteri prea devreme, nu va mai fi capabilă de absolut nimic.

— După ce că nu vorbeşti, mai stai şi supărată! Tu trebuie să înțelegi că...

Blaineley i-a înțeles nevoia lui Moon, aşa că înainte de a spune alte lucruri pe care şi le impune să le creadă, îşi aşeză palmele pe ochii săi. Acesta se calmă instantaneu, repetase gesul făcut cu o seară în urmă, gest de care Moon are nevoie.

Ca ultima dată, Blaineley în traversă ochii şi ajunge cu mâinile pe obraji. Moon continuă să-şi țină ochii închişi. Dacă îi va deschide, o va vedea pe ea. Îi va zâmbi, el se va crispa. Îl va privi, el se va simți sufocat. Îl va îmbrățişa, el va fi dărâmat.

— Ce îmi faci tu mie, Blaineley? De ce e greu când ar trebui să fie uşor?

Moon îşi plimbă mâinile pe spatele ei şi o trase cu putere în pieptul său. Continua să-şi țină ochii închişi, în minte îi desena portretul. Blaineley alege să nu mai ezite şi îşi înfăşură mâinile în jurul trupului cald, strângând cât de tare poate. Îi place să o sintă atât de aproape, să-l strângă până la ultima putere... el va suporta... ea poate nu.

— Ai idee că îți faci rău cu propriile mâini? Moon deschise ochii şi privi cum parbrizul maşinii e lovit de picături de apă grele.

Fata aprobă din cap, frecându-şi fața de bluza sa. Un tunet scurt, dar puternic o făcu să treară. Se întâmplase ceva straniu, ei îi e frică de furtunii... şi lui Moon îi e?

Şi-a pus această întrebare din cauza inimii care bate ca nebuna. Aici nu mai e vorba de apropierea lor, Moon ar ascunde tot. Nu ar ține-o aşa de aproape. Nu ar risca ca ea să audă aceste bătăi amplificate.

Nu îți fie frică, Moon, sunt aici. Eu nu voi pleca. Se lipi mai bine de el, pe fundal auzindu-se cum maşina e lovită de picăturile de apă asimilate cu nişte gloanțe.

Moon respiră precipitat continuând să privească înainte. E adevărat. Îi e frică de furtuni... urăşte ploile puternice de vară. Cum ar putea cineva să-şi găsească liniştea sufletească pe o astfel de vreme? Ce e liniştitor la ploaie?

Lui Blaineley îi veni o idee de moment. Îşi desprinsă mâinile de pe corpul lui Moon şi îl privi pentru câteva minute. Acesta îi întoarse o privire ciudată, nu înțelege ce are de gând, totul până când o vede cum deschide portiera maşinii şi iese în ploaia puternică.

— Blaineley! Urlă spre fata, care acum se învârtea prin ploaie.

Hainele fetei s-au lipit de corpul său fragil. Iubeşte zilele în care cerul îşi varsă amarul, tunetele şi fulgerele o sperie, dar lacrimile cerului nu o înfioară atât de tare. Dacă se uită atent spre oglinda retrovizoare, vede privirea tăioasă care devine din ce în ce mai nervoasă. Îşi doreşte să o prindă? Să iasă din maşină şi să-şi înfrunte temerea.

Lăsă garda jos, se bucură de peisajul superb. Mare greşeală când ştii că Moon Taison e în apropiere, e de ajuns să te întorci o secundă, căci e prea târziu. Cu paşi mari ieşi din maşină şi apăru în spatele lui Blaineley care continua să savureze din plin ploaia.

Simți o prezență în spatele său, când se întoarse inima ei se făcu cât un purice. Moon îşi ridică mâinile în care ține un hanorac şi îl lăsă pe umerii fetei. De data asta, însă, nu dorea să-i țină de cald. Prinse marginile hanoracului şi o trase spre el. Între fețele lor e o distanță de doar câțiva centimetri. Fără frică sau ezitări, Moon se apropie de Blaineley, până ce buzele li se lipiră într-un alt sărut pătimaş.

Ne faci amândurora rău, se lăsă pradă sărutului. Totul se simți exact ca prima dată, de parcă ar fi avut parte din nou de primul sărut. Între cei doi se nasc noi sentimente, noi emoții, de aceea acest sărut diferă de celălalt.

De ce acum totul e mai bine? Un fulger puternic îi întrerupsă, Blaineley îşi lipi fruntea de a lui Moon. Privirile li se conectară, iar tot ce îi înconjoară dispăru. Acum există doar ei doi... Blaineley şi Moon... soarele şi luna...