Iubind în tăcere

Capitolul 28

Henry şi Blaineley stăteau într-o linişte apăsătoare, în timp ce mințile lor abordau subiecte total diferite. Cât Henry se chinuia să găsească planul perfect pentru a evada la noapte fără ca Moon să afle, pe Blaineley din ce în ce mai multe întrebări o măcinau. Moon plecase acum o oră, iar doamna Taison şi Beth trebuiau să apară din minunt în minut.

Dacă sora lui nu o să mă placă?

Ce impresia va avea când o să afle că Moon e plecat?

Erau din puținele întrebări, cel mai tare o apăsa a doua. Ea nu gândeşte ca un adult şi îşi va face diferite scenarii. Necunoscându-se e mai mult decât probabil că aceste trei zile să nu decurgă aşa cum îşi doreşte, iar dacă Beth e aşa problematică după cum spunea Moon, va avea nevoie de toată răbdarea acumulată în decursul anilor. Altă problemă ar fi Henry, care, dacă o să-i spună lui Moon totul, va complica rău situația.

Realizează că nu va fi din prima plăcută, dar dacă Beth va face mofturi şi Moon află, se va isca o mică ceartă.

Nu trebuia să-l las să plece. Gândi în timp ce îşi prinsă capul în palme, Moon putea ține totul în echilibru, sau cel puțin ei i-ar fi fost mult mai uşor dacă era aici. Şi nu aş fi stat cu grija lui. Expiră cu putere şi se lăsă pe spate.

— Şi, Blaineley, ce ai zice de o înțelegere? Se făcuse auzit Henry.

Blaineley reveni la poziția inițială şi îşi miji ochii spre el. O înțelegere între ea şi Henry nu sună tocmai bine, dar după atitudinea pe care el o are în general, sigur nu va rezista să stea cu o tipă care nu vorbeşte şi o fetiță răsfățată. Asta fiind exact ce el gândea, avusese ocazia s-o cunoască pe Beth, când mergea la Moon apărea mereu între ei şi voia să se joace, dar totul se sfârşea cu ea plângând şi un Moon autoritar care o trimitea în camera ei. Acum că nici Moon nu e aici s-o potolească, Blaineley nu îi poate spune nimic, el ştie prea bine că e lipsit de răbdare şi va face ceva prostesc, lucrurile se încâlcesc prea rău.

— Sincer să fiu, nu vreau să fiu în zonă când vine Beth, nu mă agrează şi sigur nici pe tine nu te va agreea o perioadă.

Blaineley îşi muşcă buza de jos frustrată, dacă nici Henry, care o cunoaşte, nu vrea să rămână, înseamnă că va avea de lucru.

— Aşa că m-am gândit mai bine, ce ai zice ca eu să plec şi să vin seara pentru a avea grijă de voi? Desigur, în schimb, îi voi spune lui Moon că Beth nu te place, dar nu şi-a pus în practică mofturile. Sunt sigur că nu vrei ca cei doi să se certe, şi fii şi tu sigură că, o ceartă între ei nu duce la ceva bun. Cine ştie ce va crede după Beth, poate că fratele ei o urăşte. Spuse văzând cum mica lui persuasiune.

Blaineley începu să analizeze fiecare frază spusă de Henry, într-un fel îi citise perfect gândurile. Nici măcar nu e nevoie să se gândească la cum ar ieşi o ceartă între cei doi, având în vedere felul în care ea se ceartă cu Moon.

Dar unde există o ceartă, există şi iubire... sau ură.

— Ce zici, batem palma?

Întrebarea lui Henry o scoase din gânduri, îl mai privi o singură dată şi clătină din cap. În secunda următoare, acesta se ridică de pe canapeaua, care devenise incomodă, îşi luă telefonul de pe măsuța de cafea şi se îndreptă spre ieşire.

— Baftă, dacă mă sună Moon, fetele au ieşit în parc, iar eu sunt ceva mai în spate, le urmăresc. Clipi sprea ea şi o salută înainte de a pleca.

Blaineley se lăsă să cadă pe spate, dar de această dată soneria uşii n-o lăsă să se bucure de linişte. Poate au venit. La gândul ăsta, sări ca arsă de pe fotoliu, îşi scutură hainele şi se îndreptă spre uşă respirând greoi.