Din vila familiei Taison, unchiul lui Blaineley ieşise în grabă şi extrem de nervos. Mama lui Moon distrusese întreagă masă pregătită până la ultimul detaliu pentru ziua fiului său. Noaptea culminase, cu o ceartă între ea şi domnul Forks. Acesta o amenințase că-şi va lua nepoata de lângă Moon şi va părăsi oraşul. Când cele două familii vorbiseră despre contractul de colaborare pe care urmau să-l încheie, domnul Forks nu ştiuse că urma să piardă o mare parte din acțiunile şi colaboratorii companiei sale. Companie pe care părinții lui Blaineley o lăsaseră în urmă după moartea lor. În testamentul tatălui său, scria foarte clar că, moştenitoarea acesteia va fi Blaineley, dar ea se va afla la conducere după vârsta de douăzeci şi patru de ani. Părinții ei estimaseră această vârstă, după ce s-au gândit când ar trebui ea să termine Facultatea şi să facă câteva masterate, asta, desigur dacă chemarea ei era spre industria exploatatoare de petrol şi gaze naturale.
Dar, desigur, acel testament era făcut la îndemnurile avocatului lor. Niciodată nu le trecuseră prin minte ideea de a ,,părăsi" această lume atât de devreme. FIO COMPANY*, era una din cele mai mari companii extratoare de petrol, care avusese parte de mai multe proiecte în Golful Mexic şi de forare a gazelor naturale în Papua Noua Guinee. Anul acesta, statisticile arătaseră o scădere de 8% , iar venitul net se prăbuşise cu o scădere de 25% față de anul precedent. Un contract încheiat cu o firmă fantomă din Asia şi dispariția avocatului său, adusese compania foarte aproape de faliment. Domnul Forks motivase toate pierderile, ca pe nişte investiții într-un proiect ,,secret", încheiat cu o compania la fel de puternică ca a sa.
Când aceste zvonuri despre proiectul secret şi situația reală a companiei, ajunsese la urechile familiei Taison, totul fusese văzut ca pe o portiță de scăpare din situația asemănătoare în care se aflau. Din fericire pentru compania familei Taison, găsiseră un zăcământ în Libia, acea zonă din Africa dispunea de unele din cele mai bogate resurse aproximată la 77 miliarde de barili. Pentru ei, zona era perfectă investirilor, fiind localizată aproape de Europa şi datorită costurilor de extracție scăzute. Dar ar fi trebuit să-şi asume un risc foarte mare, mai ales din cauza concurenței, ceea ce nu era în convenientul lor. Aşa că doamna Taison se gândise cum să împuşte doi iepuri deodată... poate chiar trei. Organizaseră o întâlnire cu domnul Forks şi puseseră bazele planului: domnul Forks avea să anunțe cine era cealaltă companie află în acest ,,plan secret" şi în ce consta el.
Drept motiv pentru această împăcare, deoarece, cele două companii avuseseră parte de multe neînțelegerii în trecut, se foloseau de ,,iubirea" dintre doi tineri necopți şi luptători pentru un viitor împreună. Domnul Forks acceptase, crezând în tot ce îi spusese doamna Taison. Se pare că bătrânul nu era un mare afacerist, aşa ca fratele său. Dacă el ar fi trăit, sigur compania lor nu ajungea în acest punct.
În spatele planului urzit de familia Taison, se afla altceva. Între contractele de asociere, se afla o hârtie, care odată semnată 60% din acțiuni reveneau familiei Taison. Un avocat mituit de ei şi semnătura bătrânului şi totul ar fi decurs perfect. Inițial, doamna Taison insistase foarte mult pe căsătoria lui Moon şi Blaineley, asta ca o altă portiță prin care se preia FIO COMPANY cu totul. O fată mută şi naivă, nu avea de unde să ştie că la aşa-zis căsătorie, va semna un act prin care ceda tot ce avea moştenire lui Moon. Cu majoritate de acțiuni, ar fi putut atrage colaboranți către ei şi multe alte viitoare proiecte.
Piese uşor de mişcat şi gândit, dar cu mare problemă la mijloc: Moon. În niciun moment nu se gândise că fiul ei va face asta, după ce îi spuseseră detectivii, Moon îi transformase viața mutei într-un calvar. Asta o făcuse să expire liniştită, dar se pare că soarta aranjase altceva, pentru că fiul ei ajunsese să o sfideze. Mai ales în această zi, când plănuise semnarea contractului de către unchiul ei. Din cauze nervilor şi a pretențiilor lui Forks, explodase, spunând mare parte din plan.

CITEȘTI
Iubind în tăcere
General FictionMoon şi-a dorit întotdeauna să fie un rebel. Tot ce şi-a dorit Blaineley a fost să poată vorbi... Aparențele înşală de cele mai multe ori. Putem fi fericiți, iar în interior să plângem în hohote. Moon şi Blaineley se încadrează în acest tip de perso...