Iubind în tăcere

Capitolul 5

Fata slăbi din strânsoare, de ar şti că doar ei doi sunt ultimii rămaşi, ar sta aşa o eternitate... îmbrățişați strâns, împletindu-şi durerile, temerile, sentimentele. Gândurile lui Moon se învălmăşiseră dintr-o dată. E atât de greu. Misiunea lui se îngreuna, apropierea asta e atât de periculoasă. Realizase pentru prima dată cât de inocentă era Blaineley. Va trebui să sufere, iar el să ducă o povară.

Blaineley se depărtă puțin, voia doar să-l privească. Acesta stă încruntat, bruscat de amalgamul de sentimente, simte că va exploda. Fitiul se arsese mai tare. Blaineley îşi amintiae de gestul pe care mama sa îl făcea când era tristă sau nu avea suficientă încredere în ea.

Închisă pentru câteva momente ochii şi rememoră o parte din trecutul său alături de părinți.

— Dar, mamă, nu o pot face.

Fetița se întristă privind costumul de gimnastă extrem de colorat.

— Scumpo, tu eşti puternică.

Mama sa se aplecă, îşi ridică mâinile şi le propti pe ochii fetei. Automat Blaineley îşi închisese ochii, meditând asupra vorbelor ființei care i-a dat viață. Mâinile coborau încet de pe ochii până la obraji. Fetița părea mult mai sigură pe ea, îi zâmbi mamei sale şi se alătură grupului.

Îşi amintise perfect. Mama ei o binecuvânta, ea vorbea, totul era fericit. Acum, lucrurile s-au schimbat. Mai multe lacrimi evadară din ochii săi. Moon sesiză asta la timp, dorea să spună ceva, dar fu împiedicat de o pereche de mâini reci aşezate pe ochii săi.

Moon, tu eşti puternic. Gândul lui Blaineley parcă fusese auzit şi de Moon, inima lui simțise asta, de aceea primise un junghi puternic. Acum se simte lipsit de orice putere, era slab în față celei pe care el urma să o distrugă. Din demon neîmblânzit se transformă într-o simplă umbră fără putere. Pentru Blaineley, puterea şi sentimentele nu constau în vorbe. Faptele ei demonstrau mai multe decât o puteau face mii de fraze la un loc. Asemenea mamei ei, îşi lăsă mâinile în jos. Moon îi putu vedea fața, lumina lunii îi mângâia trăsăturile feței. Ochii săi deveniseră atât de clari şi profunzi, se speriase, îi era frică că, cu aceaa profunzime poate vedea până adânc în sufletul său. Va rupe bariera dintre rău şi bine, ajungând ca ea să-l distrugă înainte ca el să facă ceva.

Sesiză cât de gânditor era, aşa că Blaineley îşi înăbuşi un zâmbet spre el. Cu asta recurgea la un alt lucru pe care mama sa îl făcea, îl ciupise uşor de vârful nasului, apoi îi prinse colțurile gurii şi le ridică într-un zâmbet. Moon nu înțelegea ce încerca, dar ceva în el crescuse văzând cum îşi duce mâinile spre obraji ei şi se ciupi uşor. Nu realiza că roşeața formată nu e datorită mici ciupituri, ci a emoțiilor.

Se forțau unul pe altul să fie fericiți. Moon era fericit pentru că Blaineley zâmbea, iar Blaineley zâmbea pentru că Moon era fericit. Dar în interior, se simțeau încătuşați şi amenințați de aceste sentimente profunde. Micile gesturi creează mari rupturi. Mari speranțe. Mici rezultate.

Zâmbitor unul spre altul, Moon îi făcu semn lui Blaineley să-şi ridice mâinile pe lângă ea. Speriată de ce ar putea urma, îşi ridică mâinile tremurânde. Nu avusese timp să se întrebe pe sine ce vrea să facă, pentru că se lăsă pradă unei îmbrățişări strânse. Îi răspunse la îmbrățişarea uşor stângace, simțea cum respirația sa îi încălzea gâtul. Moon era învăluit de parfumul dulce, iubea lucrurile tari, dar Blaineley e o nouă senzație. Va regreta să distrugă dulcele în amar, dar preferă să se scape pe sine. El conta cel mai mult.

— În alte circumstanțe te-aş fi sărutat, dar nu vreau să explodez. Îi şopti la ureche, muşcându-i pentru a doua oară lobul urechii.

Riscă, era tot ce îşi spunea în timp ce simți două mâini încleştate pe brațele sale. Se dezlipi forțat de el, era asemenea unei păpuşe în mâinile sale. Demonul revenise la viață. Fără să-i pese că ar putea să o spargă, o aruncă la capătul treptelor. Blaineley scânciae cu putere când genunchii săi întâlniră cimentul. Imaginea celor doi era cu adevărat înfricoşătoare. Superior, deasupra tuturor, Moon o privea fără pic de milă. Îngenunchiată, rănită, Blaineley îşi fixa ochii spre cel de sus. Genunchii o doreau îngrozitor, asemenea inimii, refuza să trădeze vreo emoție. I-ar fi creat plăcerea răului, aşa că preferă să-l privească cu ură.

Pe Moon nu îl deranja ura, se obişnuise cu ea, devenise o parte din el. Ridicându-şi sacoul de jos, se întoarse spre uşă şi intră înapoi în casă. De parcă nimic din toate acele gesturi nu s-ar fi întâmplat. Din nou, speranța i se spulberase, spera că el va veni să o ridice de jos, o va ajuta... o va salva. Exact cum ea vrea să facă.

Se uită spre genunchi săi, atinse fin rănile cu degetele. Firişoare de durere se împrăştiau în picioare. De ce făcuse asta? Era singura întrebare, doritor de atenție, fricos de iubire... de ce?

O altă pereche de pantofi apăru în fața sa. Ridică ochii, dând de imaginea unchiul său. Un om avar, fără scrupule. Domnul Forks trase uşor de pantaoni şi ajunse la acelaşi nivel cu nepoata sa. O privea urât, ea pentru el era o salvare din pragul falimentului. Odată cu unirea celor două firme puternice, el devenea indestructibil. Fiul familiei Taison putea face ce vrea cu Blaineley, pe el nu îl interesa.

— Multă baftă, draga mea nepoată.

Repulsie, scârbă, dezgust, aceste cuvinte puteau descrie starea fetei față de acest bărbat. Niciodată nu vorbise cu el, el a apărut după ce părinții săi au murit. Preluase controlul la tot, iar serile în care venea beat, muțenia ei era perfectul motiv pentru o bătaie. A încercat să o facă pe fată să vorbească, indiferent cât de tare folosea forța brută, aceasta tot nu vorbea. Din contră, se închidea mai mult în sine.

Blaineley se ridică cu greu în picioare, simțea cum rana o ustura, o ardea. Nu s-a mai chinuit să urce acele trepte, durerea ar fi crescut, aşa că, cu paşi lenți înconjură casa. Asemăna juliturile din genunchi, cu cele din copilărie. Maturizarea a apărut ceva prea devreme în viața sa, dar a avut timp să guste din plăcerile copilăriei.

În spatele vilei se afla o piscină şi câteva şezlonguri. Afară se răcorise, pe Blaineley nu o interesa acest lucru, se aşeză pe unul din şezlonguri privindu-şi genunchi însângerați. Apucă de marginea rochiei, trasă de unul din voaluri rupând o bucată considerabilă. După ce o înjumătății, se apropie puțin de piscină pentru a le umezi. Când totul fu gata, le înfăşură în jurul genunchilor. Prin materialul albastru, sângele prinsese o culoare mai închisă, un negru. Îşi întinsă picioarele şi se făcu mai comodă pe şezlong. Avea o priveliştă fixată pe lună, gândul îi fugise la Moon. Rămăsese cu aceeaşi întrebare, de ce? Nu îl putea întreba, trebuie să afle singură, din nou. Singurul răspuns se află în bătăile inimii sale, pe care ea ajunsese să o înțeleagă.

Cufundată în atâtea gânduri, nu realiză când somnul o cuprinse. Nu conta că se ținea tare, corpul său tot tremura, cum era posibil asta? Era o seară de vară... sau răceală din inima lui Moon pusese stăpânire peste ea? Răceala era inima, vântul era şoapta, pe Blaineley vântul o lovea în față. De data asta nu dorea să-i şoptească, voia să o avertizeze. Moon se afla în spatele casei şi din umbră o privea.

Cum realiză că, căzuse într-un somn profund putu să iasă din mica lui ascunzătoare. Era mult mai rapid, voia să afle cât de tare o rănise. Blocase lumina lunii care bătea spre fată, umbra aceea de monstru se formase din nou, capturând-o pe Blaineley alături de el în aceeaşi închisoare a întunericului.

Înghiți cu putere în sec şi se apropie de ea. Urma să-i facă rău? Singurul răspuns se afla la el, vântul se oprise, ştia că nu mai poate face nimic, demonul se întorsese. Privi trupul fetei, iar ochii îi picară spre genunchii înfăşurați. Se grăbi să înlăture acele materiale, până dimineață s-ar fi uscat şi lipit de julituri, astfel dacă le îndepărta uscate, cu siguranță ar fi durut-o mai tare.

Mai bine le lăsa aşa, el ştia că nu regreta, îşi impunea să nu o facă. Se aşeză pe margine şezlongului, şi neaşteptat, o trase pe Blaineley în brațele sale. Fata era prea obosită ca să simtă ceva, totul o storsese de putere. Disperat să o simtă încă o dată, îi luă mâna dreaptă pe care o aşeză pe ochii săi. Nu era aceeaşi senzație ca atunci, dar măcar simțea o parte din ea, îi simțea mâinile reci. Îşi luă sacoul şi o acoperi pe picioare pentru a nu-i fi frig, se blocă din nou simțind că ceva îl îmbrățişează. Era Blaineley, îşi aşeză capul pe pieptul său călduros şi tare. Nu avea şansă de scăparea, Moon era prins în închisoarea brațelor sale. Pentru el nu era o problemă. Mâna dreaptă o aşeză peste mâinile fetei, privi spre cer şi se întrebă... de ce?