Iubind în tăcere

Capitolul 70

Auzise zgomotele produse înafară, motiv pentru care se ridicase în capul oaselor. Adormise pe acea canapea incomodă, oasele îl dureau și sigur îl aștepta o răceala zdravănă. Se ridică, rămăsese în firmă și avusese de gând să plece înainte cu câteva ore, dar somnul îl furase prea devreme. Canapeaua părea mai comodă atunci când am luat-o, își spuse și deschise larg ochii la auzul țipătului masculin venit de pe hol. Se presupunea că paznicul e singurul prezent la ora aia. Făcuse primul pas spre ușă ca să inspecteze, dar ușa deja se deschisese și Moon înlemnise la vederea persoanei din pragul ei. Blaineley avea fața brăzdată de lacrimi, primii nasturi ai cămășii erau deschiși, iar groaza i se putea citi din ochi. Doar câțiva pași o despărțiseră pe fata brunetă de brațele sale, iar ea îi parcusese. Îl strânse în brațe de parcă ar fi vrut să devină una cu el. Uimit, Moon privea cu ochii măriți spre ea și, inconștient, mâinile sale se postaseră pe trupul ei. Dar cum pe ea o despărțiseră câțiva pași de salvarea ei, pe el l-a despărțit o simplă privire ca Iadul să pornească.

Maxilarul i se încordase automat la vederea lui Carlos fără pantaloni, sprijinit de un perete. Pentru câteva secunde firul cunoștinței sale fusese tăiat, Blaineley tremura, plângea, iar porcul din fața lui era pe jumătate gol. Nu era nevoie de prea multe calcule pentru a înțelege.

— Aha! În brațele lui îți place, nu?! țipase italianul, duhnind a alcool.

Moon încercă s-o ia din locul pentru a-l lovi, dar uitase de Blaineley care aproape că-și înfipsese unghiile în spatele său ca să-l poate țină locului. Fumega de nervi și cu greu se putea abține, uitase complet de faptul că fusese descoperit, că șarada pe care o făcuse luase sfârșit și jocul închis. Acum era doar el și Carlos.

Inspira și expira precipitat, o singură lovitură ar fi foat deajuns ca să-l lase lat.

— Nu va rămâne așa, șopti printre dinți.

Duse mâna stângă la spate, apăsând pe unul dintre butoanele fixului care se afla pe biroul său. Butonul roșu, care alerta paza printr-un apel direct. O alarmă începu să răsune în incinta companiei și haosul pornise. În câteva minute bărbații care se ocupau cu paza ieșiseră din lift. Moon nu reuși să -și abțină tremurul de nervi și, cu o mână pe Blaineley, făcu un pas înainte; destul cât să-l lovească cu cealaltă mână direct în maxilar. Expresia de pe fața lui Carlos fusese una de uimire când pumnul lui Moon îl lovise, niciodată nu crezuse că un ,,slăbănog" cum era el putea să aibă atâta putere. Se prăbuși, gemând la contactul cu solul. Moon știa că lovitura lui fusese prea puțin, dar nu avea să se oprească. Carlos va suferi, va suferi pentru fiecare lacrimă scursă pe obrazul lui Blaineley.

Paznicii se apropiară cu ochii măriți.

— Alarma a fost dată de o altă fată, spuse cel mai scund.

— Ce căuta el aici? începu Moon nervos.

— A spus că domnișoara Forks i-a cerut să vină cu unul din modele pentru niște croieli.

Blaineley tresări în brațele lui, Moon mări strânsoarea din jurul ei, expirând.

— Nu chemați poliția, ci duceți-l la secție. Să nu deranjăm oamenii pentru viermi.

Și cu asta Moon părăsi încăperea, cu regretul că nu-l mai lovise încă o dată și cu Blaineley în brațele sale. Își trecu un braț după genunchii săi, ridcând-o la piept în timp ce coborau spre parcare. Fata părea înghețată, chipul nu schița nicio emoție, ochii îi erau goli, iar inima îi bătea foarte tare. Moon se întreba dacă el sau Carlos erau vinovați pentru asta, dar ceva îi spunea că putea deja să-și îndrepte degetul asupra lui. Cu greu se despărți de ea în mașină, luna era pe cer, îi lumina cu atâta putere... păcat că nu putea face ca întunericul din ei să dispară.