Iubind în tăcere

Capitolul 25

Simțise că o lasă fără aer şi îi dăduse drumul. Blaineley luă o gură mare de aer în timp ce îl privea. Nu ştia ce reacție urma să aibă, va țipa la ea? O va izgoni? Va face vreo criză de față cu bunicul?

Ceea ce făcuse îl deranjase mai mult ca sigur, dar îi ajunsese să se opună propriilor dorințe. Întotdeauna să stea undeva în spate şi să se sacrifice pentru restul. Şi ea avea dreptul la fericire.

Moon. Îi spuse numele în gând şi-şi ridică mâna la nivelul obrazului său. Moon închise ochii, încordându-şi maxilarul. Blaineley avea impresia că rămâne fără aer, pentru că realizase cât de deranjat era de ce făcuse. Dar totuşi, de unde atâta panică pe el? Când fugise ultima oară de el, reacțiile lui nu fuseseră aceleaşi.

Ce s-a întâmplat cât am lipsit? De ce îți e frică? Sau te-ai răzgândit şi nu vrei să mai fug? Nu mă vei putea opri, o să mai fug, nu pot sta prea mult pe loc, o grămadă de monştrii se află mereu în spatele meu. Vor să mă prindă şi să-mi facă felul, eu voi încerca pe cât posibil să fug, dar va veni din momentul să alerg. Să alerg. Să alerg. Voi repeta asta până când va veni momentul să zbor.

Mâna se afla în continuare pe obrazul lui, dar gândul alergase departe. Moon observase cum privea un punct fix în față şi îşi mişca lent degetele pe pielea lui.

Strânse pumnii pe lângă corp, nedorindu-şi să izbucnească din nou.

Dacă mai rămânem mult aici, sigur voi face o mişcare greşită. Îşi zise înainte de a se apleca brusc. Blaineley sesiză răpid că degetele ei nu îi mai simțeau căldura obrazului, aşa că evadă din gânduri şi privi în jur. Nu apucă să mai facă vreo mişcare pentru că Moon în prinde picioarele şi o aruncă pe umărul său. Involuntar, Blaineley, îşi înfipse degetele în talia lui, inima pulsându-i de două ori mai puternic.

Începu să-şi mişte picioarele din dorința de a o lăsa jos, dar tot ce reuşi e să-l lovească pe Moon în abdomen. Contactul cu una din vânătăi îl făcu să scâncească scurt. Blaineley se opri şi îşi ridică capul.

— Mă poți bate acasă, nu de față cu lumea. I se adresă amuzat în timp ce se apropie de taxiul bunicului.

— Cât vă datorez pentru cursă?

Bătrânul îşi mută atenția din zariul pe care începuse să-l citească şi zâmbi amuzat de imaginea celor doi. Spre deosebire de pletosul, care mai mult ca sigur voia să-i facă rău, bunicul văzu în ochii lui Moon o sclipire. Iar felul în care a tras-o pe fată din maşină, demonstra ceva total vizibil pentru un ochi format în ale dragostei... iubirea dintre ei. Dacă la început credea că şi blondul voia să-i facă ceva rău, acum vede în sclipirea ochilor săi adevărul.

— Nu e nevoie să mă plătiți, a fost plăcerea mea să am companie unei fete atât de drăguțe. Spuse cu căldură, privind spre umărul lui Moon.

— O zi plăcută. Îi ură cu politețe, dar când dăduse să plece, bătrânul se întinse după el şi îl prinse de braț. Moon se răsuci uimit pe călcâie.

Doar nu s-a răzgândit. Gândi, aplecându-se uşor din nou.

— Şi ai grijă de ea, e o fată cu adevărat specială.

Fuseseră ultimele cuvinte înainte de a ridica geamul. Moon se comformă şi se întoarse, simțind cum o pereche de unghii îi intră prin tricou.

— Mai uşor, crezi că te las să cazi?

Glasul lui părea uşor amuzat, iar ca să facă totul cu adevărat comic, se prefăcu că e pe cale să o scape. Blaineley se abținu să nu țipe şi începu să tremure.