Iubind în tăcere

Capitolul 23

Îşi aduse genunchii la piept, simțind cum stomacul i se strânge de durere. Razele soarelui luminaseră pe întregime camera, nu ştia cât e ceasul, durerea pe care o simțea nu o lăsa să gândească.

Locul de lângă ea rămăsese gol, în încăpere simțindu-se mirosul puternic de parfum. Blaineley îşi aşeză capul pe genunchii, începând să-şi mişte corpul în spate şi în față. În urmă cu doar câteva minute se trezise, durerea care se intensifica o trezise.

Ce mi se întâmplă? Se întrebă fix când una din lacrimi i se scurse pe obraz. Moon nu se afla alături de ea, durerea şi gândul că el nu e aproape, face situația mai complicată.

Încerca să-şi strângă corpul, crezând că astfel durerea nu va mai pulsa, dar tot ce făcea era să o simtă mai tare.

Respiră precipitat, deschizând strâmtoarea mâinilor când realiză că nu o ajută deloc. Se încălzise brusc, iar dacă s-ar fi ridicat în picioare, mai mult ca sigur ar cădea. Lipsită de orice putere, se simțea moale şi doborâtă de durere. Acele lovituri repetate erau de vină, iar neglijarea pe care o exercitase asupra-i, o aduseseră în situția de față.

Întinsă picioarele pe cearceaful şifonat şi mâinile le duse de o parte şi de alta a capului. Durerea o mistuia, se aduna la un loc şi făcea ravagii. Nu numărase loviturile pe care unchiul i le aplicase agresiv, ştia doar că fiecare nouă lovitură era mai puternică decât cea de dinainte.

Nu era prima dată când trecea prin astfel de probleme, unchiul ei o trata cu o severitate ieşită din comun. Zilele în care ajungea să zacă în pat, lipsită de orice ajutor, erau repetate. Tot ce putea face atunci era să se vindece singură, dar mai ales să-şi reconstruiască sufletul rănit de cuvintele care îi erau aruncate fără pic de milă.

— Eşti un dezastru!

— Când am să scap de tine?!

— Nu puteai să mori împreună cu părinții tăi?

Să traiască într-o lume necunoscută împreună cu persoanele care i-au dat viață, părea a fi o soluție extraordinară pentru ea. Nu ştie de ce a rămas puternică în acea situație. De ce nu şi-a lăsat trupul sfârtecat de răni să piară? Părinții ei pierduseră lupta împotriva morții atunci, ea cum a reuşit să o câştige? Inima a continuat să-i bată în continuare, indiferent de ce provocare o urmărea.

Cât răutăți îndurase, sufletul ei continua să rămână pur. Nicio rană, nicio pată sau, în cel mai rău caz, niciun om nu reuşise să o tragă spre o altă lume unde răutate e peste limitele bunătății.

Trase perna de lângă ea şi îşi acoperi fața. Parfumul acela era prezent şi aici.

Reveni cu mâinile întinse pe pat, doar că de această dată, simți ceva rece atingându-i pielea. Deschise ochii, având fața în continuare acoperită de pernă. Înghiți în sec, când acea atingere se transformă în nişte mişcări circulare.

Moon continua să-i traseze diferite forme cu degetul arătăor, amuzându-se de felul în care mâna fetei tremura. Nu avea habar că în spatele acelor atingeri şi mişcări jucăuse se aflau lacrimi acompaniate de durere.

Loviturile pe care el le avea nu îi veneau de hac. Se obişnuise cu astfel de dureri, ajunsese să le suporte, chiar dacă la început era asemenea lui Blaineley, o persoană slabă din punct de vedere al rezistenței şi lipsit de curaj. Greu de crezut, dar acest Moon chiar renăscuse din propria-i cenuşă.

Scăldat în atâtea decepții, ajunsese într-un punct în care nu se recunoştea. Lovea cu putere, transmițea durere cu nepăsare şi ìntr-un final săvârşise fapta care i-a definitizat schimbarea. O astfel de poveste pare ireală în cazul lui, să se fii născut vreo ființă plină de atâta indiferență şi curaj?... În niciun caz, Moon fusese un om diferit, dar săgețile aruncate spre el l-au făcut să creeze acest nou Moon. Față de Blaineley, care a rămas intactă din acest punct de vedere.