Iubind în tăcere

Capitolul 17

Cu grijă îi depărta capul din poala ei, era ora şase dimineața, iar ea nu putuse să închidă un ochi. Timpul se scurge pe neştiute când îl priveşte, când se gândeşte la el şi mai ales când sunt împreună. Anii s-ar putea scurge, iar ea nu ar realiza nici măcar cum s-a scurs o secundă.

Moon dormea liniştit, alături de ea agitația lumii era total inexistentă. Nu băga de seamă nici măcar țipetele şi întrebările sufletului ei. Le auzea mereu adresându-i-se dur, însă printre acele urlete, el deducea care sunt cele de iubire, durere, suferință.

Sufrageria încă nu devenise mai luminată, era cufundată în negură, printre jaluzelele albe de la geam observându-se cum cerul prindea o altă culoare, undeva în depărtare, soarele pregătându-se să apară. Blaineley zâmbise pentru a nu ştiu câta oară, nu numărase exact, dar era fericită că pe chipul ei mai poate fi prezentă fericirea, nu tristețea.

După ce îi aşezase capul lui Moon pe pernă, încercă să-şi tragă mâna de sub a lui. Undeva, în decursul orelor, avea impresia că el nici măcar nu dormea şi asta pentru că nu se mişcase, nu îi eliberase mâna. A dormit în aceeaşi poziție. Nu văzuse ceva ciudat la el, îl vedea special în tot ce făcea, chiar şi în certuri. Ea nu întâlnise persoane cu o schimbare de spirit atât de rapidă, de fapt, ea văzuse doar răutate oamenilor.

Imaginea unui Moon cufundat într-o lume ciudată a viselor, îi bucurase ochii. Asta putea fi una din explicațiile pentru care nu o dureau sau nu resimțea oboseala. Avea parte de linişte, nu mai era nevoie de nimic.

Văzând că nu vrea să îi dea drumu', Blaineley se aşeză în genunchi în fața canapelei, iar mâna liberă o pusese peste a lui.

Nu plec nicăieri. Avea clara impresia că el o auzea, găsise la cel pe care nu-l aşteptase, persoana pe care o caută. Acel tip de om care nu are nevoie de vorbe, care o privea câteva clipe şi înțelegea tot ce voia.

Înainte să afle cu cine urma să stea, era înfricoşată de-a dreptul. Atunci i se părea că locuitul cu unchiul ei e o idee mult mai bună. Creierul ei pictase imaginea unui bărbat rigid şi coleric, un bărbat care niciodată nu ar fi înțeles-o. Chiar îşi imaginase cum ar fi fost lovită în continuu şi jignită pentru că nu accepta să vorbească. Creierul făcea toate aceste tensiuni, inima ei era sigură pe cel care urma să-l cunoască.

Inima juca după un scenariu total diferit de cel al creierului.

Blaineley îi prinsese mâna, ridică uşor şi îşi trase palma de pe obrazul lui. Ieşită din acea mică „capcană", de abia acum simțea căldura din jurul degetelor. În general avea palmele reci, dar acum, putea simți diferența. Mâna care stătuse în a lui Moon era mult mai caldă, față de cealaltă.

Împreunase degetele în pumn şi le dusese spre piept. Închise câteva clipe ochii pentru a se putea bucura de căldură şi îi deschise la loc. Cât de curând soarele va răsări, era rândul ei să pregătească ceva pentru micul-dejun, dar nu înainte de a-şi face un duş rapid.

Să nu-ți faci griji. Şoptise în gând aplecându-se spre el şi plasându-i un sărut pe frunte. Zâmbetul i se lărgi când Moon plescăi din buze şi se întoarse cu spatele la ea.

Se ridică de pe podea şi cu mişcări silențioase mersese până în camera ei pentru a-şi lua schimburile. După ce se asigură că totul e bine, intră în baie şi răsuflă uşarată pentru că nu-l trezise.

Lăsă hainele de schimb pe coşul de rufe şi înaintă spre cabina de duş. Nu îşi dăduse jos hainele pe care le purta, voia să se bucure de stropi reci aşa cum era. Baia era spațioasă, prin gresia şi faința de culoare neagră se reflecta imaginea ei.