Iubind în tăcere

Capitolul 54 - partea a II-a

Drumul era mai obositor decât credea, sau cel puțin sperase ca totul să decurgă lent. Timpul să se oprească câteva secunde şi să nu mai ajungă acasă. Se gândise la un viitor lipsit de tot ce reuşise să trăiască în vara aia. Adevărul e că nu-i plăcea tot ce vedea, era pur şi simplu Moon cel rece, lipsit de orice sentiment. Ar fi redevenit acel nemernic şi mişel în ochii celorlalți.

Singur, voi fi din nou singur, gândise şi îşi lipi fruntea de volan după ce trase la dreapta pentru a se aduna. Se obişnuise cu acel sentiment, trăia cu el fără să-i pese. Asta până când a cunoscut-o pe adevărata Blaineley şi singurătatea nu a mai arătat aşa bine pentru el. Era OK să trăiască între pereții sfâşiați ai sufletului său, nu-l deranja absolut nimic. Era doar el şi un străin care obişnuia să i se transforme în mască când ieşea din ,,văgăună". Nu existau sentimente, numai ranchiună şi dispreț. Dese ori se temuse de urmările faptelor sale, dar trăind ca un străin față de restul, durerea nu mai era aşa puternică. La început îi fusese greu, întotdeauna era secat de imaginile din trecut. Cu toate că apărase pe cineva, nu putuse să se ierte pentru că luase viața cuiva şi nu fusese pedepsit. De fapt, dacă se gândea mai bine, el era pedepsit zi de zi chinuindu-se să ducă în spate toată durerea şi trecutul. Greutatea lor se mărea în timp, iar lui îi era imposibil să se mişte. I se puneau piedici la fiecare pas. Cu toate că iubise, nu reuşise să apere. Mama lui o luase pe Angel. Şi asta se repeta şi acum, nu o poate apăra pe Blaineley în fața atâtor provocări şi riscuri.

Moon nu s-a temut niciodată pentru viața lui, dar cu ea e diferit. Pentru că ea a devenit viața lui, iar pentru ea s-ar teme. Dacă ea dispare, toată viața din el o face, rămânând o simplă carcasă goală.

Cine ar fi crezut că marele Moon va ajunge aşa? râse de sine şi se lăsă pe spate. Ar fi trebuit să nutrească o doză prea mare de nebunie pentru a face un lucru necugetat şi a strica totul. Desigur, la început lucrurile ar fi mers bine, dar după? După totul ar fi fost mult mai greu. Expiră cu putere şi porni din nou la drum, câteva maşini în claxonară înainte s-o ia din loc. Nu le luă în seamă şi rămase la fel de afundat în propriile gânduri.

Asta era o dragoste cu piedici puse chiar de ei şi de circumstanțele neplăcute. Mentalitatea mamei sale nu o putea schimba, el nu putea să se lanseze în ceva peste noapte, iar ea era încă prea fragilă. Cu toată puterea ei de caracter de care a dat dovadă, tot mai era nevoie de puțină maturizare. Iar Moon era prins la graniță. Nu putea face un pas înainte prea uşor şi ea nu ar fi putut suporta aşa uşor întunericul în care a trăit atâta timp. Orice ar fi, nu urma să repete greşelile pe care le-a făcut cu Angel. Atunci era şi mai încăpățânt, de altfel de abia trecut de adolescență. Față de Blaineley de care ştie că va fi în siguranță, de Angel nu mai ştia nimic. Unde se află, dacă este bine, ce face... ce i-a făcut mama sa?

Nu putea nega că nu a ținut la Angel, ar fi o minciună. Față de Blaineley care stingea tot focul, ea se asigura ca el să mocnească şi mai tare. Angel se încadra în tiparul său, dacă judeca caracterul său dinamic, curajul şi răceală de care dădea dovadă uneori. Pe când lucrurile mergeau bine între el şi Blaineley, se întreba ce ar alege dacă Angel ar reapărea. Mai bine spus: se întreba dacă focul pentru Angel se stinsese vreodată? Nu avea de gând să treacă cu vederea relația pe care a avut-o cu ea. Au fost momente rele, dar şi plăcute. Chiar dacă totul a dus la ranchiuna dintre el şi Lester, o relație mai rea cu mama sa. Deja nu ma conta, Angel va avea un loc al ei; la fel cum Blaineley avea unul.

Niciodată nu lăsase să se vadă, dar până şi el se mai confrunta cu trecutul. Şi mai mereu se întâmpla ca el să piardă. Amintirile unei copilării neplăcute îi reapăreau în minte şi singurătatea îl măcina cu fiecare minut. Suferea pentru anumite decizii. Pentru toate...