Iubind în tăcere

Capitolul 43

Atmosfera romantică o ducea cu gândul la un film, sau unul dintre visurile alea care o rupeau pentru o noapte din calvarul trăit. De asta poate se temea şi acum, să nu cumva să viseze şi să se trezească în casa unchiului său, ori într-una din zilele proaste ale lui Moon. Pentru asta îl privea insistent, având un nod format în gât. Cu una din mâinile pe care le avea poziționate la ceafa lui, îi prinse câteva fire de păr şi îl mângâie, făcându-l să zâmbească. Unde era celălalt Moon? Sau ce se întâmplase cu el? Ziua lui nu putea fi un motiv prea solid, iar asta pentru că ar fi putut să accepte cina organizată de părinții săi.

Continuând să-i stea în brațe, Moon înaintă, lăsând-o pe pătura. Fata privi în jurul ei neştiind ce reacție ar fi potrivită pentru o astfel de surpriză, parcă era ziua ei, nu a lui. El organizase tot fără ca ea să aibă cel mai mic indiciu, iar ea îi făcuse un tort. Lăsă capul în jos, conştientizând că surpriza ei nu fusese nici pe jumătate atât de... surprinzătoare.

— Cum e? O întrebă, deschizându-se la primii nasturi ai cămăşii.

Blaineley adoptase cel mai sincer şi inocent zâmbet, făcându-l pe acesta s-o privească dojenitor.

Resprațiile li se opriseră. Sufletele lor se afundau în starea atât de străină, dar aşa de populară printre restul. Doar că ei se înşelau, acea stare era diferită, era pură. Lipsită de golurile şi răutățile celorlalți, lipsită de falsitate. Exact, acea stare era cel mai căutat ,,criminal", purta numele de iubire. Ea ucidea încet, încet inimi, sau avea grijă să le bandajeze rănile celor care aveau alte motive de suferință. Iubirea se arăta victimă, ca mai apoi să devină însăşi criminalul. Acum reuşise să şteargă amintiri urâte, toate acele episoade din viața lor. Toate acele lacrimi, toată suferință.

Cădeau.

Sufereau.

Plângeau.

Tăceau în fața acelor răni.

Dar sufletul lupta în cea mai grea bătălie, față în față cu toate acele cuvinte odioase. Singur, lipsit de apărare, cu aşa multe răni deschise. Fiecare din ea luând forma a tot ce fusese mar rău şi mai întunecat în viețile lor. Din nefericire, în cazul unuia dintre ei, lupta fusese pierdută şi tot acel întuneric îl dominase. Însă nu mai conta, acum persoana care nu renunțase la luptă, şi care luptă chiar în aceste momente, era alături de el. Acea persoană era Blaineley, iar Moon şi demonii lui urmau să fie cei care o acaparau. Vedea fericire, iubire, zâmbete, tot cea ce îi se păruse a fi imposibil. Aceste sentimente erau singurele care o ridicau de fiecare dată când sufletu-i ceda.

Strângea din dinți. În interiorul ei se crease o dorință arzătoare. Să vorbească şi să-i spună sentimentele sale? Voia asta... din toată inima ar fi vrut să vadă reacția lui Moon la acele cuvinte, şi undeva în interiorul său clădea speranța că el ar avea aceleaşi sentimente. Dar rămânea doar cu: ,,a vrea" şi cu: ,,simte la fel ca mine". Pentru că de la ,,a vrea", la ,,a simți" e un drum luc, presărat de provocări. Conştiința îi dictase mereu să-şi asculte sufletul. Dacă simțise să nu mai vorbească, voia să simtă în aceeaşi măsură - sau chiar peste - dorința de a vorbi din nou. Aşa cum ea era ,,mută", aşa era şi interiorul lui Moon... mut. Lipsit de curaj pentru a recunoaşte tot ce simțea. Trăia din plin acele senzații, ele îi făceau atât corpul, cât şi inima să vibreze cu a ei. Însă avea parte de aceeaşi revelație; nu simțea că a venit timpul pentru a mărturisi haosul din interiorul său. 

O zi specială pentru amândoi. O zi ca oricare alta, dar care s-ar fi putut transforma în ceva mult mai important dacă ar fi mărturisit tot ce aveau pe suflet. O zi doar a lor.

Blaineley înghiți în sec şi pe obrajii săi palizi îşi făcuseră prezența lacrimile. Moon se opri din respirat, aşezându-se lângă ea pe pătură. Cu mâinile pe obrajii săi, o forță să-l privească în ochi. Îi studie atent chipul, încercând să se liniştească.