Iubind în tăcere

Capitolul 58

Se postase în fața oglinzii, privindu-şi uşor sceptic ținuta: o pereche de pantaloni trei sferturi negrii şi un tricou albastru închis cu guler. Stilul său vestimentar se schimbase în timp foarte mult, iar cel mai degrabă asta se cauza noi gândirii şi a grupurilor ,,superioare" prin poziția din frimă, în care începuse să se situeze de ceva timp. Când luase firma în primire, era o senzație ciudată să poarte costum mai mereu, iar reputația pe care şi-o făcuse nu-l lăsa să mai arate acea parte specifică unui ,,rebel". Voia să fie cunoscut drept o persoană indiferentă şi rece, ceea ce el şi era... dar asta până când o cunoscuse pe ea şi reuşise să-i topească toată gheața. Era conştient că ar fi avut mult mai mult de câştigat dacă se comporta ceva mai relaxat şi lipsit de duritate. O muncă bună este cea făcută când eşti înconjurat de pace şi înțelegere. Fără presiuni, fără răutăți. Într-adevăr, acea era o trăsătură importantă, dar respectul, fie el şi inexistent în cazul acelora care purtau măşti, era mult mai important. Moon nu mai dorea oameni care să-i stea alături când totul e roz, învățase o lecție importantă: avea nevoie de oameni, care nu ar fi fugit de întunericul său, ci l-ar fi acceptat şi ar fi luptat ca lucrurile să fie diferite.

Blaineley reuşise să-l schimbe şi, într-un fel, să vadă lucrurile aşa cum ea le urmărea în lumea ei: nu fugea după oameni, decât înțelegea dacă merita să lupte pentru ei. Iar ea mereu se întorsese la el, indiferent de cât de tare o rănise. Până şi în ultimele clipe, ea ştiuse că nu acela era el. Nu se vindecase complet, dar trăia împăcat cu gândul că ea avea să fie în siguranță. Expiră cu putere şi privi către birou. Apartamentul în care locuia nu se asemăna cu cel vechi. Alesese ceva mult mai mic, bucătăria era jumătate din cealaltă, biroul său era o cameră în care se aflau două scaune de piele, un birou asemănător cu cel de la firmă, un scaun şi o bibliotecă. A doua cameră - şi ultima - , era sufrageria, unde erau prezente o canapea albastră, o măsuță de cafea şi un televizor. Sufrageria servea ca dormitor, asta, desigur pentru nopțile în care nu adormea cu capul pe birou.  Baia se afla lângă birou, iar bucătaria paralel cu biroul. Nu-l incomoda micul său ,,sanctuar", era perfect pentru cineva singuratic şi cu ambiții mari. Într-un apartament asemănător cu cel vechi ar fi putut simți singurătatea cum îi cântă la ureche. Nici în acei câțiva metri pătrați nu era singur, pentru că, nu realizase cum, dar cel mai sigur tot vina lui Blaineley era, altfel nu-şi explica cum de acceptase să ia în casă o pisică.

— Blue, îl strigă şi deschisă pliculețul cu mâncare.

Motanul miorlăi de două ori şi apăru de după canapea. La vederea plicului obişnuit, se apropie de Moon, frecându-se pe lângă el şi miorlăind în continuu până ce blondul goli tot conținutul plicului în bolul său. Când observă că are cale liberă, Blue se năpustise asupra mâncării. Moon râse în sinea sa, când îl găsise era foarte slab. Se întâmplase în urmă cu doi ani. Plecase la alergat undeva la ora şase dimineața, traseul era simplu: Downtown, Brickell şi Coconut Grove. De fiecare dată sfârşind vizitându-şi mama şi sora. Doar că ziua aia fusese diferită, era începutul verii şi căldură deja se resimțea foarte mult. Era aproape de finalizarea traseului său, când auzise acele sunete chinuite. Din reflex se oprise, gândindu-se că era un copil. La o privire mai atentă observase micuțul motan alb cu lăbuțele, urechile, nasul şi ochii negrii stând sub un gard. La ora şase era răcoare, iar motănelul tremura. După ce s-a apropiat de gardul casei sub care se afla, văzuse petele de sânge care îi pătau blana de la burtă în jos. Semn că avusese parte de o încăierare între pisici, sau, mai rău, de vreo întâlnire neaşteptată cu un câine. Ceva nu-l lăsa să plece din acel loc, aşa că, după mai multe încercări de a pleca din acelo loc, luase motanul şi mersese la primul veterinar cu el. Inițial se gândea că Beth va fi fericită să-l aibă, dar cum era prea mic şi se vindeca cu greu, hotărâse să-l țină la el o perioadă până va fi bine. Perioadă  se extinsese, iar Moon nu voia să renunțe la motanul care-i zgâriase uşile şi perdeaua. Numele Blue venea de la culoarea ochilor săi - albaştrii.