Iubind în tăcere

Capitolul 10

Încruntat şi cu inima în gât, Moon ajunse în fața uşii lui Blaineley. Bătu o dată, așteptă câteva minute să deschidă, dar nimic. Moon îşi propti urechea aproape de uşă, frica crescu odată ce realiză că nu se auzea niciun sunet din camera fetei.

Fața i se crispase când în minte îi apărură cele mai urâte gânduri. Poate că nu vorbeşte, dar nu ar avea motive să încuie uşa şi chiar aşa, prin stângăcia ei ar fi făcut un pas greşit şi el şi-ar fi dat seama că e totul în regulă.

— Blaineley! Strigă pentru a doua oară, până la urmă e apartamentul lor, poate să facă ce vrea.

Fără alte impulsuri se dădu câțiva paşi în spate, privi atent spre uşă şi o lovi o dată cu piciorul. Uşa nu se deschisă la prima lovitură, aşa că, cu mai multă putere, Moon lovi pentru a două oară, încuietoarea cedă.

Agitat intră în cameră, căutând-o cu privirea pe Blaineley. Imediat ce observă corpul întins pe pat, Moon se năsputi asupra ei. Bătăile inimii şi respirațiile scurte îl agitară.

— Blaineley, ce naiba ai făcut!

O prinse de brațe zdruncinând-o până ce fata deschise ochii. Moon se cutremură la vederea ochilor goi, fără viața.

Căuta cu privirea un indiciu prin care să realizeze ce luase. Pe jos nu era prezentă vreo cutie, reveni asupra noptierei al cărui sertar stătea uşor deschis. Apucă mânerul din lemn şi trase întreg sertarul afară. Pe podea căzu sticluța din care se împrăştiau pastilele. Nervos, citi denumirea pastilelor.

— Tu vrei să mori! Câte ai luat?!

Îi agitase sticluța în față, pentru moment avu impresia că o vede mişcându-şi capul în semn că da la afirmația lui legată de moarte.

Corpul îi deveni mai moale, respirațiile ajung să fie mai rare. Moon lăsă sticla pe jos şi o luă pe Blaineley în brațe, direcția lui fiind baia.

Printre gene şi toată ceața pe care are impresia că o vede, Blaineley sesizase chipul lui Moon. Citise sperietura care se aşezase asemenea unei maşti pe fața sa. De ce nu o lăsa să moară? El voia să scape de ea, ea îi făcea misiunea mai uşoară, dar el o complica, din nou...

O aşeză în fața chiuvetei, strânsa părul brunet în pumn. După mai multe ezitări, Blaineley începu să vomite. Moon respirase uşurat, o salvase de la o posibilă moarte, a doua oară. Păcat că pe ea nu o poate salva nimeni de el, pentru că el era definiția morții.

La naiba! Ce e în capul meu?! Puteam scăpa înainte să încep. Gândi privind-o încruntat pe brunetă.

Expiră cu putere, simțindu-se sleită de puteri. Moon îi lăsase liber părul mătăsos. Blaineley căzu în genunchi ținându-şi în continuare mâinile de chiuvetă. Durerea provenită de juliturile din genunchi o treziră la realitate, se muşcă cu putere de buză din cauza micilor electrucutări de durere.

Fără vagă, se lăsă pe spate, Moon observase ce vrea să facă şi îngenuche spatele fetei lipindu-se de pieptul lui tare. Instinctiv, îşi înfăşură mâinile în jurul corpului ei firav.

O strânse la piept în timp ce îşi înfudă capul în părul său.

— Să nu mai faci asta, niciodată.

Accentuă cuvântul niciodată, simțise cum fata clătină din cap în semn de aprobare. Zâmbise în sinea lui, ea era bine.

Moon o salvase, a doua oară.

Blaineley se certa în sinea sa pentru că nu fusese capabilă nici măcar acum să scape de acest coşmar numit viață.

Moon mulțumea pentru că nu murise.