Iubind în tăcere

Capitolul 11

Cu greutate în mişcări, Blaineley îşi deschise ochii, ducându-şi instinctiv mâna în față pentru a opri razele soarelui care luminau camera.

Ținea în brațe una din perinile moi, la început nu păru afectată, dar după realizase că strânsoarea protectoare din seara precedentă dispăruse. Pentru un moment, avusese impresia că totul fusese un vis, că nimic nu se întâmplase, iar Moon e probabil cu prietenii lui acum.

Lăsase să-i scape un alt oftat, se ridicase în şezut trecându-şi de câteva ori mâna prin părul dezordonat. Nu observase că era privită, nu observase persoana din fața uşii care o privea cu atâta grijă şi amuzament. Moon nu voia să-l vadă, aşa că plecase înainte ca ea să-şi deschidă ochii şi să analizeze camera. Un joc al minții era pe cale să înceapă.

De ce nu e aici? Sau măcar a fost vreodată? Se întrebă plecându-şi capul uşor melancolică. Genunchii lipsiți de pansamente i-au dat puțină speranță, durerea se calmase aşa de repede când buzele lui au sărutat locul lovit. Oare fusese real? Nu credea că mintea îi potea juca feste creîndu-i un astfel de „vis" atât de real.

Coborî din patul ei, începând să se plimbe dintr-o parte în alta a camerei. Încă un tic ciudat, când e stresată îi place să se plimbe prin cameră şi să-şi facă diferite scenarii şi impresii. Dacă gândurile îi erau acompaniate de puțină muzică, era cu atât mai bine.

Ar trebui să văd dacă e în apartament. Poate va aduce vorba despre ce s-a întâmplat aseară. Nesiguranța ei o tulbura mult prea tare. De ce avea impresia că nimic nu fusese real? Din cauza lui Moon şi a caracterului său schimbător. Nu îi venea să creadă, că ea tocmai văzuse aceea latură grijulie. Totul părea aşa ireal, într-un context total real.

Cu paşi mărunți părăsise camera luminată şi plecă în drum spre bucătărie. Cine ar fi crezut, ea şi Moon Taison locuind în acelaşi apartament? Ferindu-se unul pe altul de frici, având grijă la fiecare mişcare pentru a nu cădea primul. Nu se poate compara asta cu un „vis" , sau să fie ăsta un coşmar şi ea să fie prinsă mult prea tare în lanțurile speranței?

Nici Moon nu înțelesese ce vrea. Voia să scape de ea, dar în acelaşi timp nu îi dorea răul. Conexiunea dintre cei doi era prea electrizantă, ura se topea uşor, iar iubirea devenea punctul lor de sprijin. Prea fricoşi, prea mincinoşi cu propriile persoane, le era frică să recunoască, că deveneau diferiți de cei din trecut.

Scârțâitul parchetului sub paşii săi lenți, îl avertisaseră pe Moon că se apropie. Încerca să pară degajat şi neştiutor, continuând să taie felii de pâine.

Blaineley strânse din buze la vederea lui şi se apropie de unul din scaunele aşezate în jurul mesei. Îşi ține mâinile în poală, gândindu-se la un mic scenariu, în care ea nu adresa cuvinte, ci doar îl auzea pe Moon spunându-i ceva legat de seara trecută.

— Ai dormit ceva. I se adresase fetei, concentrat pe cuțit şi cu un zâmbet jucăuş pe față.

Nu stătea în fața ei, nu o privea în ochi, nu îi vedea zâmbetul, dar ştia că în aceste momente ea tresărise şi îşi muşcase buza. Lucru pe care, Blaineley, chiar îl făcuse.

Ceasul indica ora unsprezece, ceva neobişnuit pentru amândoi. Moon obişnuia să se trezească devreme, Blaineley era mereu trezită de coşmarurile care îi curmau existența. Dacă cei doi nu erau împreună acum, Blaineley ar fi executat ordinele unchiului său, iar Moon ar fi continuat să stea singur şi tăcut.

Până şi această tăcere continuă era comună amândurora. Blaineley avea motivele ei pentru care apelea la ea, Moon iubea să stea în linişte; iubea ca singura voce auzită să fie cea a gândurilor lui. Dar se simțea ciudat, în general părinții îl băteau la cap cu diferite lucruri, din această cauză doar noaptea era o oprtunitate pentru a asculta vocea din capul său. Cu Blaineley, însă, e diferit. El şi-ar dori să poată vorbi, asta ar fi unica şansa prin care planurile lui să prindă o nouă rută. Pentru că îşi doarea. Îşi dorea al naibii de mult ca ea să poată vorbi, să-l schimbe cu asta. Niciodată nu ar fi recunoscut ce gândea, dacă dorința lui nu era îndeplinită, nu avea încotro decât să rămână pe acelaşi drum.