"Călăul"

Capitolul 79

                                                          ” Furie ”

Max povestește:

      Am împins ușa sălii și am luat brusc o gură de aer. Nici măcar nu am avut șansa să mă mai schimb de echipament. Tricoul este transpirat și pantalonul scurt îmi atârnau pe șolduri, având încă în jurul palmelor fâșiile albe pentru protecție. Îmi arunc rucsacul în portbagaj și pornesc spre ușa șoferului. Deschid portieră și pătrund în mașină având încă simțită prezența bărbatului din sală în preajma mea. Arunc pe bancheta din dreapta mea telefonul și pachetul de țigări și pornesc motorul. Și gândul brusc îmi zboară la Maria, nu m-a sunat deși i-am trimis un mesaj mai bine de două ore. Imaginea ei în fața apartamentului cu întreaga expresie devastatoare, mă chinuie din momentul în care tatăl său a spus acele cuvinte: ” Probabil ți-a spus că am lăsat-o plângând în genunchi în fața gărdulețului din fața casei, în timp ce eu îmi așezam valiza în portbagaj ca apoi să plec, lăsând-o acolo, strigându-mă. ” E ca și cum aș fi făcut același lucru, am lăsat-o pe Maria acolo, doar că ea de data asta nu a plâns. Și asta mă apropie de imaginea tatălui ei, asta mă înspăimântă cel mai tare.

     Am parcat în fața apartamentului și am coborât, îndreptându-mă spre scara blocului. Mi-am lăsat rucsacul în portbagaj având doar un loc în minte și anume apartamentul Mariei. E o necesitate să o văd și să-i vorbesc, probabil îmi voi cere și scuze, deși nu mă pricep la asta, dar din ce am învățat de la Kevin este că: indiferent cine greșește într-o relație, bărbatul e cel care își cere iertare, dar oricum de data asta eu sunt vinovatul. Intru în lift așteptând cu nerăbdare să ajung la destinație. Cinci minute mai târziu bat la ușa ei, dar totul pare în zadar când peste alte câteva minute, tot în fața ușii mă aflu.

      Renunț în a mai aștepta în zadar să stau în fața ușii și decid să urc la mine în apartament, cel mai probabil nici Kevin nu e acasă. Încerc să grăbesc pasul să ajung la lift la timp când dau nas în nas cu prietenul meu cel mai bun.

” Omule, unde mergi? ” îl întreb și el iese din cutia metalică înainte de a se închide ușile.

” Restul găștii e la piscină în Wild, au plecat acum vreo 20 de minute, acolo mergeam și eu. Dar tu cum de ai venit așa repede acasă ? ” mă întreabă și eu privesc debusolat prin jurul meu.  Îmi trec o mână prin păr agitat și încerc pe cât posibil să vorbesc, la naiba cu asta, e o presiune nebună în piept.

” Nu prea am mai avut chef să rămân la antrenament, nu prea sunt în stare așa că am decis să vin acasă, dar vino, să mergem la club! Poate câteva dure de bazin mă va mai relaxa. ” el mă aprobă din cap și părăsim amândoi holul complexului.

Maria povestește:

     Mi-am prins părul într-un coc dezordonat în vârful capului și am ieșit din vestiar. Restul fetelor mă așteptau deja lângă ușă pregătite să mergem către piscină. În fața noastră la mică distanță de barul din colțul încăperii, pe câteva șezlonguri stau foarte relaxați: Scott, Bryan și Mark. Prietenul meu cel mai bun face câteva ture de bazin, în timp ce Tina își etalează costum de baie roșu prin fața barmanului tânăr. Astăzi se pare că piscina este liberă doar pentru noi. Din câte am înțeles de la fete în timp ce povesteau în vestiar, se pare că băieții l-au rugat pe domnul Ian să închirieze ei piscina doar pentru noi. Cică ar dori intimitate, și ce nu face domnul Ian pentru prietenii cei mai buni ai fiului său.