” Mica escapadă 2 ”
Oliver pare că nu poate să stea locului. Suntem la casa de vacanță a tatălui lui Max de vreo 6 ore iar ceasul deja indică ora 18 fără 10. De când am venit, n-am stat deloc. Am jucat fotbal împreună cu restul fetelor și băieții și am reușit să învingem cu 7-5. A fost amuzant, nu au existat tensiuni, ring de box, lovituri, înjosiri, nimic iar asta a fost atât de bine. Liniște, glume, bună-dispoziție și chiar distracție. Am făcut Karaoke, toți mai puțin Max care a stat și s-a uitat la noi. A fost amuzant, am făcut dueluri, am râs unii de alții, de Mark care aproape te ducea la momentul în care prefereai să auzi o oaie cum behăie decât pe el. Am mâncat, imediat după ce Scott a pregătit grătarul iar eu și Lara am așezat masa. Am spus glume, am râs, a fost bine, ne-am simțit toți bine.
” Să dansăm! ” aud țipatul Tinei și-mi întorc capul pentru a o vedea pe blondă deja pe terasa casei, un loc foarte încăpător de asemenea unde am luat și masa. Îi face semn lui Bryan să dea PLAY muzicii, apoi se mișcă pe ritmul ei.
” Și noi! Și noi! ” Jane repetă în extaz și se apropie de terasă ca mai apoi să o acompanieze Scott din urmă. Melodia care suna în difuzoarele improvizate de băieți era HAPPY iar fetele se distrau pe cinste. Și nici băieții nu se lăsau mai prejos, în afară de Max și Kevin care consumau câte o țigară, restul băieților dansau alături de noi. Ollie se pare că se distrează deși este singurul minor de pe-aici. Am dansat împreună pe melodia HAPPY și încă o facem.
Max povestește:
Trebuie să recunosc că am avut o idee bună de-ai chema și pe ceilalți aici. Oliver se pare că se distrează și tot dansează cu Maria de ceva vreme. Nu, nu sunt gelos, pfff!
Sper că am putut recupera tot timpul în care am stat departe de el și pe care l-am pierdut gândindu-mă cât de rahat e dragostea. Bine că Bryan păstrează distanța, momentan. Nu că aș fi gelos sau ceva, doar că nu-mi place de el aproape de Maria. Și nici pe altcineva, băiat, pe lângă ea. Kevin stă chiar lângă mine și tot trage dintr-o țigară. Pare să se amuze de faptul că toate fetele dansau cu Oliver iar ceilalți au rămas pe lângă.
” Și te-ai mai gândit? ” rupe tăcerea și-mi întorc privirea pentru a-mi vedea prietenul cum stă pe un scaun fumând țigara. La ce oare se gândește? Mă încrunt ușor și aștept veșnicul răspuns. Ce vrea să spună? ” Voiam să spun dacă … te-ai gândit să te reîntorci în apartament? ” în cele din urmă se întoarce și-mi adresează întrebarea. ”Serios, îți simt lipsa și vorbesc serios. Chiar aș vrea să te mai adu urlând din când în când pentru că uit apa la duș deschisă sau pentru că uit să spăl vasele.” Spune iar eu zâmbesc.
” Nu știu … ” spun și mai trag odată din țigară. ” Acum mă înțeleg destul de bine cu tata. ” completez și arunc restul de țigară în scrumiera de lângă mine. ” Și sincer, nu vreau să vă deranjez! Probabil voi reveni după ce voi vă mutați. ” sfârșesc prin a spune iar el dă din cap în semn negativ.
” Mă enervezi rău … ” scuipă și mă privește urât. ” Nu deranjezi deloc, omule! E casa ta, casa noastră! Știu că Emma a apărut pe nepus pe masă dar cred că e momentul să fac pasul acesta cu ea, să ne mutăm împreună. Am aproape 23 de ani, nu mult dar mă simt pregătit ca împreună cu ea, încet, încet să-mi întemeiez o familie. ” se justifică iar eu în tot acest timp doar îl privesc. Ce face dragostea din om! Kevin este un exemplu. Iar eu trebuie să scap din ghiarele ei, eu nu voi ajunge ca el, sper.
CITEȘTI
"Călăul"
RomansaCARTE NEEDITATĂ " Dacă nu exprimi vreo emoție, nu înseamnă că nu trăiești una. " Megaloman. Acerb. Ardent. Maximilian Browns își petrece majoritatea vieții construind un zid acaparant și tulburător care să-l apare de-o posibilă ea. Treptat, cără...