Capitolul 73

71.6K 2.8K 359
                                    

                                                  ” Hibrid ”

Max povestește:

    Mi-am deschis ochii greoi și mi-am aruncat privirea în partea goală a patului. Împing cu picioarele lenjeria până la glezne și mă rostogolesc până la marginea patului. Ceasul de pe noptieră nu indică mai mult de 04:30, așa că renunț și închid ochii din nou. Nu știu ce e de vină din cauza stării mele ușor agitate: căldura excesivă din cameră sau discuția pe care am avut-o cu Kevin. Privesc tavanul pictat în alb timp de câteva minute bune, apoi mă ridic în șezut și să-mi scot tricoul pătat de transpirație. Îmi iau telefonul de pe noptieră și sunt gata să-i trimit un mesaj Mariei, dar realizez ce prostie vreau să fac atunci când sunt gata să apăs pe butonul de trimitere. Renunț cu greutate și-mi azvârl mobilul în partea cealaltă a saltelei scufundându-mi capul între perne. Probabil ea la ora asta visează lipitori și cai verzi pe pereți, nu vreau să-i spulber noaptea.

   Simt fiori pe șira spinării apoi o briză rece ce-mi face piele de găină. Îmi scot capul de sub mormanul de perne, dar totul e în ceață și nu văd nimic clar. Imediat pătura este azvârlită de mine și mă trezesc cu o claie de păr în față. Cu siguranță dimineața asta e mai neobișnuită decât de obicei, tocmai ce Maria se dezlănțuie în brațele mele. Sunt ușor bulversat și aproape gata să-mi scufund capul între pernele alea, dar ea se pare că are chef de joacă de dimineață.

” Bună dimineața, diavole! ” îmi împinge umeri pe pernele albe și eu cad cu ușurința la cât de obosit mă simt. Cade pe partea goală a saltelei și se ghemuiește lângă mine în timp ce se joacă cu părul meu.

   Îndrăznesc să întind brațele către ea și mișc degetele peste materialul pantalonilor ei din material subțire. Râde atunci când ajung în zona coastelor și mă lovește jucăuș peste mâna. Îmi mut mâna în părul ei și-o prind de coada împletită așezată pe unul din umerii ei. Trag jucăuș, asta ajutându-mă să-i aduc capul mai aproape de mine și atunci când îi simt respirația peste obrazul meu mă întorc și-i fur un sărut.

” Bună, lipitoareo! ” îi răspund în cele din urmă și mă ridic pe marginea patului. ” Cât este ceasul? ” o întreb și imediat ea sare în spatele meu unindu-și mâinile în fața mea. Mă sărută pe obraz și se tot agită încolăcindu-și picioarele în jurul meu.

” E trecut de 10:00, acum hai căluț! ” mă trage de păr și eu râd la gestul ei. Mă ridic în cele din urmă cu Maria în spatele meu, dar nu înainte să-mi iau cutia de pe noptieră. ” Hai căluț! Nu lenevi de dis-dimineață! ” mă ceartă, dar o dau jos când ajung în dreptul băii. ” Hei, căluț, ai greșit drumul! ” gesticulează prin fața mea, dar zâmbesc și intru în baie trântindu-i ușa în față.

   Cred că am auzit-o înjurându-mă, dar nu sunt sigur, poate aud tot felul de chestii, dau vina pe oboseală. Mă poziționez în fața chiuvetei și pornesc robinetul, îmi dau de câteva ori cu apă peste față și iau  prosopul de lângă oglindă. Deschid cutia magică și fac ce fac de mai bine de 8 ani ca peste 10 minute să fiu gata să ies din baie. Deschid ușa încet văzând-o pe ea cum îmi umblă prin dulap.

” Serios, tricourile tale sunt așezate în funcție de culoare? ” se întoarce către mine având în mână un tricou gri și eu încep să râd. ” Oh, Doamne chiar și șosetele tale sunt așezate în funcție de culori, tu faci asta? ” fața ei este uimită și eu pășesc spre ea luându-i tricoul din mână. Mi-l trag peste cap un minut mai târziu, lăsând-o în continuare să-și holbeze ochii la hainele mele.

"Călăul"Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum