"Călăul"

Capitolul 67

                                    ” Cadouri ”

Max povestește:

    Schimb posturile de la TV plictisit încercând să găsesc vreun film sau în cel mai rău caz vreo emisiune interesantă. Mă pierd în detaliu și renunț imediat la ideea de-a sta toată ziua pe canapea vizionând vreo prostie la TV. Strâng rapid telefonul și pachetul de țigări de pe masă și mi le îndes în buzunare. Probabil e în jur de ora 14:00, restul găștii a plecat pe munte la schi, mie unul mi s-a recomandat o pauză mai lungă în afară oricărui pericol. E liniște, prea multă liniște și deși mă simt ca și cum aș fi doar eu aici de fapt Maria și Eric sunt sus, în camera fetelor. Nici nu vreau să-mi dau frâu imaginației și să mă gândesc la ce fac ei acolo.

” Pe dracu, Mia! ” se aud imediat țipete de sus și eu mă mișc imediat de lângă canapea. ” Spune-mi la naiba cu toate astea cum stă treaba! ” glasul lui Eric se aude destul de zgomotos și merg aproape de scări așteptând vreo răbufnire violentă.

     Timpul trece parcă alergat de cineva și eu încă stau în capătul scărilor. Din nou liniștea se așterne asupra locului și ridic brusc din umeri. Poate a fost doar o ieșire pe moment. Nu de asta, dar probabil  ar fi fost mai interesant să mă uit la ei decât la TV. Și aștept, aștept până brusc se aude o ușă și niște zgomote produse de ceva greu. La nici un minut la capătul opus al scărilor apare Eric, dar care are cu el o valiză de dimensiune mijlocie.

” Ce naiba se întâmplă? ” îl întreb atunci când coboară treptele hotărât și se poziționează în fața mea. Mă privește de sub genele deschise la culoare și pot constată cu vehemență că nu e foarte încântat de vederea mea, dar sentimentul este reciproc. Nu-l suport deloc pe tipul acesta și nu pentru că are o relație cu Maria, ceea ce eu n-am avut niciodată ci doar pentru că îmi inspiră mie că ceva nu e în regulă cu el.

    Brusc starea lui de spirit se schimbă dramatic și trece pe lângă mine trăgând cu el valiza mare maro. Ce dracu face? Chiar la ieșire înainte să deschidă ușa se întoarce pe călcâie lăsând geamantanul sprijinit de perete și mă privește intens. Zâmbește în colțul gurii și mai face doi pași în față. Dacă sare la bătaie, uit faptul că de abia acum cinci zile mi-am scos ghipsul.

” Îți dau cale liberă. ” spune printre dinți și eu mă crispez la auzul cuvintelor. ” Nu te bucuri? ” știu că mă ia peste picior și atunci când sunt hotărât să fac încă câțiva pași în întâmpinarea lui cu pumni și palme se retrage și părăsește încăperea. Ce-a fost asta? ” Ai grijă, e o fată nemaipomenită și ar fi păcat să o rănești. ” spune și-mi dau seama că sunt depășit de situație.

     Mă întorc către baza scărilor și încep să urc treptele. Dobitocul acela tocmai ce a plecat după o mini serie de țipete între cei doi. Și acum urmează deznodământul după punctul culminant. Mă uit debusolat pe hol încercând să-mi aduc aminte unde dorm fetele. După o mică revelație îmi aduc aminte că stau în camera cu numărul trei și mă grăbesc într-acolo.

    Stau cam cinci minute în fața ușii trăgând cu urechea, însă rămân cu ochii în soare, nici un zgomot nu se aude de dincolo de bucata din lemn masiv. Oare plânge în baie? Cam asta fac toate fetelor după vreo ceartă cu iubitul sau mai știu eu ce. În cele din urmă bat de două ori în ușă și intru fără să fi auzit ceva. Camera este goală, doar un pat imens, niște rafturi  cu cărți și o Maria purtând doar un prosop alb în jurul trupului cu părul șaten ud lăsat în voie pe spate, ia stai, ce?