"Călăul"

Capitolul 35

                                               " Coincidențe "

Maria povestește:

    Deschid dulapul și descopăr cu stupoare că nu mai am fructe. Super, este ora 11:00 iar eu trebuie să cobor până jos pentru a-mi face cumpărăturile. Asta  se întâmplă atunci când ești prea ocupată pentru a avea grijă de tine sau de locuința ta. Îmi trebuie provizii. Trag peste cămașa în carouri o jachetă și-mi încalț cizmele rapid. Deschis ușa, grăbindu-mă deoarece în mai puțin de o oră  mama va fi aici. Vreau ca totul să fie în regulă, nu vreau vreo criză de-a ei cum că nici pâine nu am în casă. Hotărăsc să iau liftul dar în momentul în care ușile se deschid, mi-aș fi dorit să aleg coborâtul pe scări dar timpul nu poate fi dat înapoi.

    Era el. Nici măcar nu mă privește și nici eu n-o fac dar totuși nu pot să nu observ cum este îmbrăcat.. Lejer, prea lejer pentru el. Un hanorac negru și niște pantaloni de trening tot negrii cu niște teniși de aceeași culoare. Părul brunet îi stă așezat perfect iar în mâna dreaptă strânge tare telefonul lui negru.

  Vreau să-l salut pentru că el nu o va face. Dar de ce s-o fac eu? " Pentru că tu ai intrat în lift, nu el." cunoștința îmi distrage atenția și în cele din urmă cedez.

" Bună! " îi spun iar el se întoarce la mine dând ușor din cap. Mă privește câteva clipe în ochi ca mai apoi vrând să spună ceva dar se dă bătut. " Ești bine? " îl întreb văzând ezitarea lui iar el se întoarce către mine uitându-se aproape speriat.

" De ce faci asta? " mă întreabă iar eu mă încrunt. Sper că nu va țipa iar. " De ce mă saluți, de ce mă întrebi dacă sunt bine? Maria, m-am comportat urât cu tine acum două seri, te-am jignit, am urlat la tine, le-am făcut pe toate și tu de ce ești așa cu mine? De ce te comporți așa cu mine? " mă întreabă și seriozitatea din vorbele lui mă face să mă gândesc la tot ce spune.

   Are dreptate. De ce fac asta? De ce mă comport așa cu el? Nu merită, nu merită nimic. Niciodată nu a meritat dar eu nu pot fi ca el.  Trebuie să-i arăt că eu nu sunt ca el. Niciodată nu-i voi răni pe cei din jurul meu din cauza nimicului.

" Pentru că nu suport să fiu certată cu cineva. Mă frământă chestia asta prea tare și m-am săturat ca noi doi să ne certăm mereu și din nimicuri. Știu că mă urăști dar nu sunt eu de vină că așa a vrut să fie. Ca eu să mă mut unde locuiești și tu. " spun iar el se încruntă.

" Nu te urăsc! " spune printre dinți și-și scutură capul. " Eram beat Maria, nu eu am spus treaba aia ci mai bine spus alcoolul din mine. " continuă iar eu nici măcar nu mai știu ce să cred. Ușile liftului se deschid iar eu ies prima urmată de el ca mai apoi în urma noastră, să intre în lift doamna administrator pe care o salutăm la unison cu un doar *Bună ziua!*

" Da, dar un om beat întotdeauna spune adevărul. " îi spun  și ne întoarcem pentru a coborî și ultima treaptă. Mă privește preț de câteva secunde ca mai apoi să ne oprim pe loc.

" Mă înnebunești. " șoptește și face un pas spre mine. " Nu știu cum o faci dar mă înnebunești. " spune iar eu mă încrunt. " Știi ce-aș face în momentul de față? " mă întreabă iar eu ridic sprânceana în semn de curiozitate. Mai face un ultim pas și observ că între noi nu mai este mai mult de 10 centimetrii. " Te-aș ... " spune dar se oprește în momentul în care ceva sau mai bine spus cineva ne atrage atenția.

  Ne întoarcem brusc amândoi și întâlnim o pereche de ochi albaștri. Foarte cunoscuți mie și mai ales lui Max care tot ce făcea este să-și dea ochii peste cap în fața tatălui său. Domnul Ian face doi pași și ajunge în fața noastră ca mai apoi să ne salute.