"Călăul"

Capitolul 31

                                  " Noroc & Ghinion "

Max povestește:

     Mi-am îndreptat privirea spre scări, puștiulică acela iar întârzie. Este deja ora 10:00 și el trebuia să fie acasă de acum o oră și ceva. Nu suport o criză de-a mamei sau mai rău de-a lui Josh, mai ales că trebuie să mă abțin să nu-i dau una în fața aia de mare director la nu știu ce rahat de firmă. Tot un nimic reprezintă pentru mine. Îmi învârt disperat ochii peste tot iar pașii lui Oliver se aud în cele din urmă. Coboară greu, ținând în mână un rucsac, cel cu hainele sale. Fac doi pași și-l iau în mâini ca mai apoi să mi-l așez pe umăr. Îl văd cum rânjește, etalându-și cele două gropițe din obraji. Îi ciufulesc părul ca mai apoi să-l îndemn spre ușă.

" Greu te miști. " comentez dar el se pare că mă ignoră, căutând parcă cu privirea ceva. Îmi rostogolesc ochii ca mai apoi să-mi scot telefonul din buzunar. Deja 3 apeluri și două de la mamă. Mă strâmb și-mi îndes telefonul înapoi în buzunar fiind pregătit să încui ușa în urma noastră.

" Kevin, unde este? N-a rămas aseară aici? " în cele din urmă îi aud vocea mofturoasă și coboară cele câteva drepte ajungând deja în stradă.

" Ba da, doar că a avut ceva de rezolvat de dimineață și a plecat înainte ca tu să te trezești. " îi răspund iar el se încruntă. Arunc rucsacul pe bancheta din spate ca mai apoi să-l ajut să se urce în mașină. Se așează comod în spate, punându-și singur centura.

" Și Maria, când o voi mai vedea? Putem merge la ea? Te rog, te rog! Vreau s-o văd chiar acum. " se milogește la propriu de mine și oricât aș vrea să-i îndeplinesc dorința asta momentan iese din plan. Trebuie să ajung cu el mai repede la mama până nu voi risca să mi-o iau, oricât de mare aș fi.

   Am încercat să mă grăbesc dar se pare că ziua asta nu e a mea. Aglomerația mă omoară și-mi vine s-o iau pe jos decât să aștept dar se pare că nu se va întâmpla. După 20 de minute circulația este normală și-o pornesc grăbit spre casa mamei sau a lui Josh, oricum nu-mi pasă deloc. Trebuie să ajung repede și așa sunt în întârziere, programul meu este dat peste cap și mă așteaptă un super-extra-mega discurs de cum timpul este necesar. Parchez în fața casei de culoare crem și mă cobor rapid ca mai apoi să-l ajut și pe puști. Deschid ușa încet și-l las pe Ollie să treacă primul. Ajunși deja în sufragerie o pot vedea pe mama stând pe un fotoliu crem bătând ușor cu degetele pe lângă ea.

" Încă 4 minute și făceați două ore de întârziere. " spune și se ridică galat. E îmbrăcată elegant. O rochie până la genunchi de culoare gri, având părul prins în coc.

Întotdeauna a vrut să pară o doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Elegantă. Respectată. Impunătoare. Păcat, n-am moștenit decât aspectul fizic de la ea și nu în totalitate.

" Aglomerația. Scuze! " reușesc să spun iar ea își rostogolește ochii peste cap. Sunt puțin indignat de gestul pe care îl face dar o urmăresc cum pașii eleganți o conduc spre Oliver ca mai apoi să-l sărute pe frunte.

" Cum a fost? Ți-a plăcut la Max? " Mama îl întreabă iar pe chipul micului puști apare un zâmbet larg. Am dat lovitura cu asta. Nu cred că voi mai primi vreun discurs despre importanța timpului.

" Mamăăă, a fost așa super. M-am distrat cu prietenii lui, am fost plecați la casa de vacanță a lui nenea Ian, am jucat fotbal, am cântat, am dansat cu prietena lui, a fost așa fain, mai vreau. " spunea foarte încântat.

" Mai cam pierdut pe la " ... am dansat cu prietena lui ..." , cum adică? " mamă e puțin uimită și foarte curioasă iar eu îmi dau ochii peste cap. Puștiulică acesta încă n-a prins faza că eu și Maria suntem cam paraleli unul cu celălalt. Mama mă privește iar eu mă prefac că plouă, oricum vorbesc degeaba.