"Călăul"

Capitolul 69

                                           ” Petrecerea 1 ”

Maria povestește:

” Maria, lasă radioul în pace, nu schimba melodia! ” Max mă atenționează fiind în continuare atent la condus, în timp ce eu mă foiesc agitată în scaunul din piele neagră. Bufnesc plictisită atunci când mă lovește jucăuș peste mână și eu îl lovesc cu pumnul în umăr. ” Fii cuminte! ” spune printre dinți fraza și eu chicotesc ca un copil încântat de rezultatul primit. ” Maria! ” mârâie exact atunci când dau volumul mai mic și sare ca și ars de pe propriul scaun gata să mă atace. ” Răutate mică! ” bufnește și eu mă agăț de propria centură și mă lipesc de geam.

     E trecut de ceva vreme de 13:00 și de abia am făcut o oră cu mașină. Max va mai trebui să mă mai suporte încă două ore poate și în plus, drumul e destul de aglomerat și cred că vremea se va înrăutăți. Cerul sa înnegri brusc și ninsoarea parcă complota să ne oprească din a mai înainta în drum. Ceilalți sunt mai în fața noastră cu un kilometru sau poate doi pentru că noi a trebuit să ne oprim pentru a face plinul mașinii.

” Nu poți sta locul! ” exclamă și-și așează palma dreaptă pe piciorul meu. Timp de câteva secunde creierul îmi îngheață și nu mai sunt capabilă să procesez tot ce-mi spune el. Trage linii pe materialul pantalonilor mei maro și zâmbește în colțul gurii atunci când trage cu ochiul la mine.

” Și ce vrei să-ți fac? Atunci când ai spus că mă iei, nu ai spus nimic de faptul că sunt o neobrăzată mică și că asta nu ți-ar conveni. ” vorbesc rar continuând să privesc pe fereastră. Îl aud cum râde și mă întorc pentru a vedea cum pieptul îi vibrează din această cauză. 

    Îmi așez mâna peste mâna sa, iar el se întoarce pentru a-mi vorbi. ” Corect, când am spus că te iau nu am comentat nimic despre faptul că ești o neastâmpărată mică. ” îmi face din ochi și eu continui să mă joc cu degetele de la mâna sa. ” Vremea se înrăutățește. ” adaugă crispat și eu mă îngrijorez mai mult decât sunt. ” Dar e ok, probabil ne vom opri la un restaurant în drum. Poate așa se va potoli și vremea asta urâtă. ” spune și-mi întinde telefonul lui mobil. ” Scrie un mesaj pentru Kevin prin care să-l anunți ce-am hotărât. ” el ordonă calm și eu bufnesc jucându-mă  cu una din buclele maronii.

     Privesc ecranul telefonului analizând atentă imaginea de pe ecran. O imagine neagră zăcea neimplicată pe desktop. Mi-am plimbat degetele pe ecran scriind rapid mesajul pentru Kevin ca apoi să îl trimit. Îi înapoiez imediat telefonul lăsându-l pe bordul mașinii și mă concentrez pe fereastră. Observ cu restaurant la doar câțiva metri depărtare, iar Maximilian oprește în parcarea acestuia.

” Vom sta aici ceva timp, vremea nu dă semne că se va potoli prea curând. ” îmi vorbește și scoate cheia din contact. Îmi face semn să-mi iau paltonul de pe bancheta din spate și el face la fel. Îmi acopăr capul cu o căciulă albă, iar el își ia fesul din buzunarul paltonului său negru. ” Haide! ” vorbește și-și îndeasă telefonul în buzunar.

     Mă ajută să-mi deschid portiera și în cele din urmă îmi fac curaj să mă împing direct în brațele naturii furioase. Vântul bate violent aruncându-mi în față fulgii de zăpadă asprii. El înconjoară mașina ca apoi să mă adăpostesc în brațele sale de furtuna. Înaintăm amândoi grăbiți spre treptele restaurantului și ne adăpostim în local atunci când el ne deschide ușa pentru a intra. Vizează o masă neocupată aproape de fereastra imensă și-mi ia mâna în a sa pornind într-acolo.  Mă așez pe scaunul din partea stângă în timp ce el se așeză în fața mea. Îmi las paltonul roșu pe marginea scaunul, apoi îmi îndes căciula în unul din buzunare.