"Călăul"

Capitolul 17

                                                      ” În trecut ”

     Maria povestește.

   Am mers câțiva pași dar tot ce făceam era să mă tot adâncesc în întuneric. Se pare că noaptea asta voi dormi pe străzi.Trecuse deja 30 minute de când merg pe șosea și de abia 5 mașini au trecut,toate către petrecere logic. Am oftat și m-am așezat în mijlocul șoselei,poate așa vreo mașină oprește chit că voi avea vreun accident.Deodată o lumină mă orbește și o frână bruscă mă face să mă ridic alarmată de pe șoseaua rece,iar o portieră se aude trântită zgomotos.

”La naiba,unde îți este capul? Vrei să mori și nu știi cum? Du-te și spânzură-te de vreun copac nu băga în închisoare oameni nevinovați.” țipă către mine și îi pot descoperi vocea groasă.

”Oh,scuză-mă dar nu sunt eu de vină că un idiot m-a dat jos din mașină!” spun aproape scâncind și mă reașez pe șoseaua rece.

”Oh,Doamne cine te-a lăsat aici?” vocea lui pare îngrozită de cele auzite și-l pot vedea în lumina orbitoare a farurilor cum vine spre mine.

”Cum am spus:UN IDIOT.” Explic și gesticulez dramatic.

El se lasă în genunchi în fața mea și-i pot distinge printre lacrimi fața ușor rotundă,părul ușor rebel de culoare deschisă și ochii migdalați.

”Robin,încântat deși suntem în circumstanțe nu foarte prietenoase.” Spune și-și întinde mâna.

Momentul mi-a adus aminte de Max și de a doua zi în care am venit aici,nu a vrut să facă cunoștință cu mine. Îmi scutur capul și-mi întind mâna.

”Mia.” Spun iar el mă ajută să mă ridic de jos.

”Te pot ajuta cu ceva?” mă întreabă iar eu dau din cap.

”Dacă mă poți duce la mine,da mai ajuta.” Afirm iar el mă trage de braț către mașină.

”Sigur,doar să-mi spui adresa.” Spune și intrăm în mașină.

”Știi unde este cartierul Wharf?” întreb iar el se uită nedumerit la mine.

”Am auzit de el dar nu știu exact unde este,stai să activez GPS-ul!” Spune și eu îi zâmbesc.

”Locuiești acolo?” întreabă fiind atent la condus iar eu dau din cap.

”Mulțumesc mult!” spun iar el zâmbește.

”Pentru puțin. Și îmi spui cine este idiotul care te-a lăsat aici?!” spune și râde.

”Nu contează cine. Important este că a avut tupeul să mă lase aici.” spun și oftez.

”Prietenul?” întreabă și râde.

”Oh,nu. Doamne ferește!” spun și îmi scutur capul pentru a alunga gândurile negative:*MAX*.

Râde și oprește deja în fața cartierului.

”Mulțumesc mult!”

”Pentru puțin. Eu trebuie să mă întorc la prietena mea,probabil mă așteaptă.” Spune și deblochează ușa.

”Scuze pentru că ți-am luat din timp.” Spun și mă simt deja prost.

”Oh,nu stai calmă și așa trebuia să termine niște schițe pentru facultate.” Afirmă și imediat tresar.

”La Arhitectură este?” întreb și aștept un răspuns.

”Oh,da și tu?”  îmi adresează.