"Călăul"

Capitolul 99

                                                              " LOVE "

Maria povestește:

  

             Am pășit hotărâtă din mașină, lăsând în urmă portiera să se izbească de restul caroseriei și mi-am strâns și mai tare paltonul în jurul meu. Era o zi de decembrie devastatoare, temperatura scăzută și vântul ce-mi bătea puternic în față îmi erau aprigi inamici. De abia mai reușeam să-mi țin echilibrul în bătaia năprasnicului vânt geros. Am scanat scurt strada acoperită de zăpadă și luându-mi inima în dinți am pășit pe trecerea de pietoni în căutarea casei bărbatului ce mă aștepta. Stătea undeva pe terasă acoperit de un palton maro și lung până la genunchi, având în picioare ghetele sale de iarnă cu catarame negre. Părul său odată brunet, acum era brăzdat de firele albe ale timpului, iar fruntea înaltă purta munca anilor trecuți. Era imaginea pe care nu mi-aș fi dorit-o niciodată să o văd, tatăl meu stând la ușa altei femeie decât mama. Trecuseră vreo patru săptămâni de când nu mai reușisem să-l văd, locul de muncă și presiunea ce-mi apăsa pieptul erau lucrurile care mă țineau pe loc.

             Am zâmbit sfios în momentul în care brațul său puternic mi-a prins antebrațul și m-a ajutat să urc cele câteva trepte. Ochii săi căprui surâdeau a fericire, trădând în același timp și teama de a a vorbi. Nu eram cei mai buni prieteni, nici măcar amici, iar relația tată-fiică dispăruse definitiv în momentul accidentului meu. Era omul pe care aruncasem toată durerea, vinovăția și teama. El nu a ajuns acolo, el doar a uitat, iar eu am clacat. Brusc am evitat să mai am contact vizual cu el și i-am permis ca brațul său să-mi cuprindă umerii. Îi auzeam vocea cum îmi șoptea cuvinte frumoase, de la faptul că se bucura enorm că acceptasem ideea de a lua cina cu el și noua sa familie, până la faptul că ceva era schimbat în mine.

" Adele a gătit paste, sper să-ți placă! " mi-a spus în momentul în care a deschis ușa casei, ca brațul său să mă împingă în încăpere.

              Adesea vorbea despre Adele, femeia care reușise să-l facă să trăiască cu adevărat, deși voiam cu ardoare să-i arunc în fața faptul că în urma lui lăsase doar durere, dar fericirea de pe chipul lui era inegalabilă. Era prima lui dragoste din tinerețe pe care nu reușise să o uite. Femeia care se căsătorise cu cel mai bun prieten al său și-i dăruise o fiică de aceeași vârstă cu mine, pe Helen. Era povestea tipică din zilele de astăzi care reflecta faptul că viața asta ți-o face în același fel încât, fericirea să stea de partea cealaltă a malului, iar tu undeva departe. Undeva în interior întreaga experiență de viață a tatălui meu reprezenta o lecție, și anume faptul că tu ești propriul conducător al vieții tale.

             Am zărit-o pe Helen stând pe canapea în momentul în care mi-am agățat paltonul în cuierul de pe holul casei și lăsându-mi ghetele undeva în colțul încăperii, m-am lăsat condusă de tatăl meu în camera de alături. Nu am putut să evit fața acră a fetei ce stătea întinsă pe canapea și butona telecomandă, ca apoi s-o zăresc și pe Adele, femeia de vreo 50 de ani, cu părul său roșcat și zâmbetul rupt de pe coperte celebre ale revistelor întregii lumi.

" Bine ai venit, Mia! Mă bucur să te revăd. " brațele sale lungi m-au strâns brusc, sărutându-mi între timp ambii obraji.

" Mulțumesc pentru invitația! " am răspuns amabil, iar tipa de pe canapea s-a ridicat în picioare doar pentru a-mi arunca o privire indiferentă.