"Călăul"

Capitolul 92

                                                                                  " Călăul "

Maria povestește:

              Îngrozită și străpunsă de o durere năucitoare am încercat să mă aplec peste scaunul șoferului. Era beznă și mirosul de benzină îmi gâdila nările, frică pusese stăpânire pe mine. Smulgându-mi centura mi-am înconjurat abdomenul cu mâna simțindu-mi bluza ce o purtam pătată de ceva umed. Scâncind am întins palma cutreierând pe trupul meu până ce am ajuns în dreptul umărului stâng atingând materialul sfâșiat și pielea pătată de sânge. Am șuierat printre dinți, durerea fiind sfâșietoare. Eram undeva cu capul în jos, mașina răsturnată întru-totul, cum puteam ieși de aici? Scâncind și mai tare am încercat să-mi mut trupul, dar scaunul din fața mea era un adevărat obstacol. Marcată am încercat să mă aplec și mai tare în față pentru a încerca să mă asigur dacă șoferul din dreapta era bine, deodată l-am auzit gemând chinuitor, omul se afla în dureri, iar eu mă aflam deja în iad.

           Țipând m-am ridicat în șezut și am privit bulversată prin încăpere. Ochii mei călătoreau anapoda peste toate lucrurile din cameră, parcă încercând să mă liniștesc și să uit pentru o clipă ce coșmar mă trezise din somn. Mi-am trecut palma stângă peste frunte, dorind să șterg și ultima picătură de transpirație. Mă aflam în mijlocul patului acoperită de tricoul meu albastru spălăcit și de o bucată de cearceaf, totul era în ceață și durerea din piept fiind năucitoare. Am inspirat și expirat brusc, dorind să-mi clătesc plămânii de aerul necurat, ca și cum fumul ce înecase mașina era încă prezent în mine. Am scâncit atunci când degetele mi-au atins cicatricea din apropierea omoplatului stâng și mi-am sprijinit barba de genunchii îndoiți. Ochii umezii mi-au încețoșat din nou privirea, încercând cu disperare să alung și ultima fărâmă de neputință.

          Am fost trezită din starea de amorțire de către soneria de la intrare. Amețită mi-am alertat ochii în căutarea a ceva de îmbrăcat, apoi am sărit precaută în picioare, clătinându-mă preț de câteva secunde. Coșmarul mă afectase cum o făcea de fiecare dată, noapte de noapte atunci când negura minții mă învăluia complet. Am alergat către fotoliul din stânga încăperii, luându-mi cu mine halatul negru ce zăcea obosit și am pășit în exteriorul dormitorului. Era în jur de 08:30, într-o dimineață friguroasă de toamnă, eu neașteptând pe nimeni ca musafiri. Încă cu capul în nori, am trecut de peretele din sticlă ce despărțea sufrageria de holul ce ducea spre ușa de la intrare și mi-am târâit botoșeii spre sursă.

         Mi-am împins capul spre ușă închizând un ochi pentru a zări cine e dincolo de bucata din lemn. Luată prin surprindere mi-am împins capul înapoi, învârtindu-mi ochii în cerc. Ce căuta la ora asta aici? Bufnind am pus mâna pe clanț, meditând câteva secunde dacă aveam să-i deschid sau nu. Și ce surpriză, mustrându-mă singură am deschis ușa larg având cel mai mare zâmbet pe față.

" Bună, mamă! " am spus și femeia din fața mea și-a ridicat sprânceana într-un mod amuzant.

         Azi mama radia mai mult ca niciodată. Ultima dată când ne întâlnisem a fost acum vreo 4 săptămâni, când copleșită de agitația de la muncă și stresată cu ultimele proiecte în desfășurare, timp de 2 zile am fost în vizită la ea. I-am făcut loc intrând pe hol, arătând din ce în ce mai tânără cu noul ei stil vestimentar, renunțase de ceva vreme să mai poarte costume și în afara locului de muncă. De data aceasta blugii puțin evazați în partea de jos și cămașa cu tente tradiționale o întinereau. Nu știam dacă faptul că-l vedea pe tata fericit lângă o nouă familia o făcea să fie astfel sau poate prezența bărbatului din spatele ei. Și atunci când bărbatul acaparant a intrat pe ușă zâmbetul îmi reapăruse pe buze.