"Călăul"

Capitolul 97

                                                                  " Incomplet "

Maria povestește:

             Am aruncat încă o privire asupra ceasului de la încheietură și mi-am schimbat greutatea trupului de pe un picior pe altul. Întârzia. Întotdeauna o făcea, dar acum locul meu de munca depindea de proiectul pe care îl țineam strâns în mână. Ceasul bătea mai bine de orele 18:00, iar eu aveam timp doar jumătate de oră să ajung la atelierul lui Ken pentru a-mi schimbă hainele în rochia pe care prietenul meu o pregătise pentru mine. Vorbisem destul de clar cu tatăl meu despre evenimentul la care aveam să particip și despre planul noii clădiri din centrul orașului, dar se părea că el avea întotdeauna altceva de făcut decât să mă susțină pe mine în ceea ce aveam de făcut. Am bufnit nemulțumită de situația în care mă aflam și agitată mi-am scos telefonul mobil din buzunarul drept. L-am apelat de tata de 5 ori, dar tot îmi dădea ton de ocupat, așa că am decis să chem un taxi. Mai aveam doar 20 de minute să mă schimb și să ajung la eveniment. Între timp am schimbat câteva mesaje cu Ken și Emma, asigurându-i că făceam tot ce era posibil pentru a ajunge la timp.

" În fața magazinului Luxury! " am spus atunci când am deschid portiera din spate, iar domnul al cărui păr cărunt îl puteam zări din spatele scaunului, a aprobat zâmbind și a închis radioul.

               Mi-am lăsat mapa cu schițele mele pe partea dreaptă și mi-am așezat geanta pe genunchi pentru a-mi găsi brățara pe care o primisem de la mama cu ocazia primului meu plan încheiat din cariera mea de viitor arhitect. Între timp am simțit cum telefonul îmi vibra în buzunarul jachetei pe care o purtam, sperând că cel de la capătul firului să fie tatăl meu. Am bufnit dezamăgită la vederea numelui mamei mele pe ecranul telefonului și închizându-l, mi-am lăsat mobilul înapoi în buzunarul jachetei. Am împins geanta să cadă pe bancheta din dreapta mea și mi-am întors privirea spre geamul mașinii. Noaptea se lăsa treptat peste întreg orașul, iar eu mă aflam undeva, într-una din miile de mașini ce dădeau viață micului orășel.

                Trecuseră mai bine de 6 luni de zile, însă eu mă aflam exact în același loc, pe gresia din bucătărie, stând în brațele lui Ken. Îi aveam imaginea în minte, chipul împietrit și momentul în care ușa s-a închis în urma lui. Nu-mi lăsase decât acel medalion, inelul de la deget și ultima noapte. Pieptul îmi era îngreunat de durere. Instinctiv mi-am dus palma la nivelul inimii și am inspirat brusc, presiunea aproape mă obliga să deschid fereastra mașinii, însă am renunțat în fracțiune de secundă. Am aruncat o privire asupra ceasului de pe bordul mașinii, numărând exact 15 minute până la trecerea timpului stabilit. Însă în acel moment am auzit niște sunete îngrozitoare venite din exteriorul mașinii. Ochii mi-au călătorit asupra monstrului imens ce se apropia de noi, iar domnul din fața mea a cotit speriat spre stânga, dar tot ce am mai auzit a fost bubuitura puternică și cum trupul mi se sfărâmase în bucăți.

***

" Doar stai departe! " am reușit să spun în momentul în care furioasă i-am îndepărtat brațele din jurul meu. Pentru o clipă ochii să-i albaștri s-au întunecat, iar fruntea i-a fost brăzdată de câteva cute, rezultatul unei nemulțumiri bine sudate. " S-a terminat! S-a terminat din momentul în care fiecare dintre noi a ales. Înțelege! " l-am rugat și aplecându-mă, mi-am luat geanta de la picioarele lui.