"Călăul"

Capitolul 65

                                          ” Totul sau nimic ”

Max povestește:

” E totul în regulă acum? ” prietenul meu cel mai bun mă întreabă, iar eu dau din cap în semn afirmativ. Apreciez mult faptul că e aici lângă mine, e un fel de sprijin la greu, păi, uitați-mă acum, aici stând pe canapea și simțindu-mă ca un invalid. Treaba asta durează de vreo trei săptămâni și ceva, am pierdut și noțiunea timpului de când mă uit pe pereți. Eh, mișto pata de pe peretele din stânga, nu știam că se află acolo.

” Da, totul e super bine, nu vezi? Dansez de fericire. ” îl iau peste picior și Kevin își rostogolește ochii. ” Acum fă-te util și adu-mi pachetul acela de țigări de pe masa din bucătărie și bricheta! ” îi ordon și el îmi face un semn obscen. Prefer să ignor ieșirea sa și mă concentrez pe vorbitul cu Scott prin mesaje, nu știam că e așa amuzant să stai în pat toată ziua și să butonezi telefonul.

      Deși e plictisitor să ai pe cine după fundul tău non-stop care să aibă grijă să nu ieși la o întâlnire cu podeaua, e în beneficiu tău oarecum. E ca și acum așa avea un majordom sau ceva de genul, acum primesc ce vreau eu, de la felul meu preferat de mâncare la telecomanda care se află pe fotoliu din stânga mea. De obicei Kevin e mereu cu mine când nu este la spital sau Emma care a început să gătească din ce în ce mai bine, dar și doamna Mara care vine de două-trei ori pe săptămână în vizită și să nu uit de mama și tata, care parcă au devenit brusc părinții îngrijorați de faptul că fiul lor și-a rupt piciorul.

      De când stau la domiciliu, simțindu-mă ca un invalid, mi-am văzut majoritatea prietenilor mai des de cât într-un an. Oliver vine și el vreo trei zile pe săptămână cu mama și din peisaj mai lipsește doar domnul Josh, nu-l suport deloc pe omul acela, avem încă conturi nereglate. Probabil a dat petrece când a auzit de accidentul cu mașina. Oh, și da, mașina mea e praf sau mai bine spun toată partea stângă a mașinii mele este. Microbuzul care a provocat accidentul nu m-a șifonat doar pe mine ci și pe propria mea mașină, îmi cam trebuie una nouă cred.

” Tocmai ce m-a sunat Emma, a întrebat dacă vrei să-ți aducă anghemaht de pui? ” mă întreabă și eu dau din cap în semn afirmativ. După ce-o resună înapoi și vorbește puțin timp cu iubita lui, închide și revine lângă mine, așezându-se pe fotoliu din stânga mea. ” Era cu Mia. ” îmi spune și mă întorc pentru a-l privi.

      Știu ce vrea să facă. Vrea să mă fac să mă simt vinovat de faptul că am alungat-o pe Maria din apartament. Știu că ceea ce am făcut a fost o greșeală, o greșeală pe care mi-o asum. Lipsa ei e cea mai mare pedeapsă. N-am m-ai văzut-o din ziua aceea la spital când nici măcar n-am băgat-o în seamă., nu știu ce a fost de vină, lovitura de la cap sau orgoliul meu prostesc, dar știu că te atunci nu i-am m-ai întâlnit privirea.

” Ce mai face? ” evit să ascult mintea din capul meu care tot îmi urlă ” Să nu îndrăznești să întrebi de ea. ” și-mi fac curaj să port o conversație având-o ca și subiect pe ea. Prietenul meu zâmbește și bufnesc iritat atunci când zâmbetul lui are altă conotație.

    Se lasă mai relaxat pe spate și-și scoate telefonul din hanorac. ” Am auzit că s-a mutat la Ken , dar nu prea am vorbit, a fost ocupată cu examenele finale la facultate. Emma a vorbit și s-a întâlnit cu ea. Tot ce știu, știu de la ea. ” îmi spune și eu dau din cap în semn afirmativ. ” Și cică au întârziat ăștia cu renovatul apartamentului și a trebuit să amâne mutarea încă câteva săptămâni. Zilele astea trebuie să revină înapoi. ” mă informează și eu mă strâmb agitat. ” În rest e bine. Cred că iese cu un tip de la inginerie sau ceva de genul, tot Emma mi-a spus acum două-trei zile parcă. ” adaugă și ochii mei aproape ies din orbite. ” Cică e dat naibii tipul. ” pune paie pe foc și încerc să ignor tot ce spune, dar știu că în interiorul meu se dau lupte aprigi.