Dangerous Things - Harry Styles A.U. - FanFic

Capitolul 66

"I'll never be the same I'm caught inside the memories, the promises are yesterdays and I belong to you. I just can't walk away 'cause after loving you I can never be the same." - "Never be the same" by Red

"You bought a ticket and you won't tell me for fear I'll follow suit. And you're tryin' to save me from your past of bad decisions but my decision's always gonna be to follow you. I woke up this morning to a kiss just like a whisper, an empty suitcase and I knew that you were gone." - "Glowing" by The Script

"No matter how much suffering you went through you never wanted to let go of those memories." - Haruki Murakami

           

SKYLER'S POV

Podeaua era rece sub talpile mele si pielea mi s-a facut de gaina din cauza ca in apartament era asa de frig. Parul scurt imi gadila umerii si ii umplea de stropi calzi. Cu o miscare a mainii mi-am indepartat o suvita din ochi, stomacul strangandu-mi-se dureros cand am ajuns in fata dulapului din dormitor. L-am deschis repede si am apucat primul lucru pe care l-am vazut: un tricou negru. Inca mirosea ca el. Am zambit involuntar. Niciodata nu am crezut ca negrul poate sa complimenteze asa frumos verdele ochilor sai.

Ochii sai. Un fior mi-a strabatut sirea spinarii. Inca imi amintesc clipa in care am facut cunostinta cu privirea sa pentru prima oara.

FLASHBACK

Nici nu am apucat sa ma bucur de victorie deoarece, Harry m-a lipit de dulapuri brutal, iar capul imi pulsa de durere. Mi-am strans ochii si am scancit. Cand i-am deschis, am vazut ca trupul lui Harry il bloca pe al meu si ca bratele lui erau sprijitnite de o parte si de alta a capului meu. Ochii lui erau acum un verde inchis si puteam vedea ura pura in ei. Nici nu am stiut ca cineva poate avea atata ura in el si eu stiu foarte bine ce inseamna ura. Dar la el parca era ceva genetic, ceva cu care a crescut. Si nu era ura aceea "urasc ciocolata" sau "imi urasc parintii pentru ca nu ma lasa la petrecere" sau "imi urasc viata". Era o ura mai presus de toate. Si era indreptata catre mine.

END OF FLASHBACK

Am inspirat profund. Imi aminteam cum il enervasem atunci, a fost prima mea intalnire cu ura adevarata si a fost prin el. Ochii aceia imi pareau asa prapastiosi, dar in timp, am ajuns sa ii cunosc mai bine. Am ajuns sa invat nuantele frumoase pe care le putea incerca privirea lui si dupa care ii citeam starea imediat. Am memorat cutele din jurul ochilor cand zambeste, flacara care se aprinde in ei cand este excitat sau lumina timida care se stinge cand se enerveaza.

Am luat tricoul pe mine, inspirandu-i aroma. M-am intors spre patul care a ramas asa cum il lasasem: devastat si deranjat. Parca acum eram un spectator si in mintea mea se derula toata scena din dimineata in care a plecat. Aveam o mie de intrebari si o mie si o suta de scenarii. Nu stiam... nu stiam cu ce era imbracat. Era frig sau cald in acea dimineata? Rasarise deja soarele? A apucat sa ma vada in lumina sa sau mi-a ghicit trasaturile pe intuneric? A indurat sa ma priveasca?

Ce a facut mai exact? Cand a scris biletul sau il avea scris de ceva timp? A fost intamplator ca mi l-a pus langa cap? A vorbit cu mine sau nu? S-a intins langa trupul meu sau a ezitat, stiind ca ma voi trezi? Poate ca doar a lasat biletul si a iesit, deoarece ii era teama ca as putea sa ma trezesc. Cum a iesit pe usa? Cum a gasit puterea sa ridice valiza si sa iasa pe usa? A plans? I-a pasat sau nu?

Mi-am rupt privirea, nedorind sa ma mai gandesc la asta. Am cautat niste pantaloni scurti de casa de ai sai.

Chiar daca am toate aceste intrebari, sunt sigura de un lucru: a aratat frumos cand a plecat. Oricat de obosit ar fi, de bolnav, de nervos sau distrus, el era mereu frumos. Mereu m-a uimit asta la el.