Dangerous Things - Harry Styles A.U. - FanFic

Capitolul 76

"Everyone knows that if you've got a brother, you're going to fight." - Liam Gallagher

"Simona, you're getting older..."

SKYLER'S POV

- Stii ca te iubesc, nu? a zis Harry, ochii sai sclipind ca niciodata.

- Stiu, am raspuns eu. Stii ca am vazut cum te-ai uitat acum insistent la sanii mei, nu?

Harry a ras pentru ca stia ca tocmai asta facuse. Am pufnit si eu usor.

- Ai stricat momentul, iubito, a zis el, venind spre mine si sarutandu-ma scurt, dar plin de iubire.

- Mereu aici pentru a servi! am glumit eu ca mai apoi sa imi fac drum in jos pe scari.

Am mers in living si am conectat telefonul meu la boxele vechi care nu au mai fost folosite de cand a plecat tata. Nimeni nu mai ascultase muzica de atunci. Nu realizasem cand s-a intamplat, dar momentul in care parintii mei s-au despartit a fost, de fapt, sfarsitul familiei mele. Crezusem pentru un moment ca vom putea repara totul sau ca macar voi avea – cu toate ca separat – o mama si un tata. Nu a fost asa.

Piesa "1973" a inceput sa cante tare in toata casa. Iubeam acea piesa, imi dadea o stare de bine, de calm. M-am indreptat spre bucatarie si am scos vinul meu preferat pe blat. Eram gata sa il deschid cand mi-am amintit ca voiam sa ii trimit Amandei un mesaj. Dansand usor pe piesa lui James Blunt, am iesit din bucatarie, lasand usa usor intre-deschisa si am mers spre living.

Dar m-am oprit din cauza unui sentiment de rau fizic, greata. Iesiti din cadrul linistit al casei mele si al piesei, doi barbati imbracati in negru, mascati si masivi stateau in hol, usa fiind larg deschisa. Ne priveam, toti trei nemiscati. Vocea mi s-a oprit in gat, iar picioarele nici nu puteau sa imi tremure de frica. Piesa care duduia in casa nu se mai auzea acum. Era vorba despre cine misca primul, dar nu puteam nici sa clipesc.

Frica. Frica de moarte.

Barbatii au facut un singur pas in fata, destul cat sa poata inchide usa de la intrare in urma lor. Am tipat, dar muzica l-a estompat. Am pornit simultan cu atacatorii mei. Trebuia sa ajung la Harry. Nu ma puteam apara singura, nu aveam arme, nu aveam putere.

Stomacul mi s-a strans cand am pus piciorul pe prima treapta, miscarile mainilor mele propulsandu-ma de balustrada in sus. Corpul meu a avut un recul cand mana unuia dintre barbati s-a prins in parul meu si m-a trantit pe spate. A inceput sa ma tarasca pe parchet spre iesire. Picioarele mele incercau sa franeze, dar forta lui era prea mare. Unghiile mele se infigeau in ingheieturile barbatului care aproape imi smulgea parul. Eram aproape de usa, iar piesa nici macar la jumatate. Trebuia sa ma lupt pana se termina piesa. Aveam cateva secunde de liniste in care puteam sa strig dupa Harry. Trebuia sa rezist pana atunci ca sa ma salvez.

Piciorul meu s-a ridicat atat de sus, incat am crezut ca o sa mi-l desprind de sold si l-a lovit pe barbat intr-o laterala. El m-a prins de glezna si m-a ridicat cu totul de la sol, carandu-ma ca si cum eram suspendata de un bat, ca si cum as fi fost un nimic. Dar asta era sansa mea. Acum eram mai aproape de el, iar piciorul meu liber s-a balansat in asa fel incat genunchiul meu sa il loveasca in zona sensibila masculina.

De durere, m-a scapat. Spatele meu nici nu a asteptat sa atinga podeaua, m-am invartit ca sa ma sprijin pe maini, alergand ca nebuna spre bucatarie. Era sansa mea. Era un geam care dadea spre strada, strada plina cu case. Puteam sa urlu si cineva avea sa vina sa ma ajute. Am inchis usa in urma mea si m-am aruncat spre geam, doborand un scaun in graba mea. Mana mea a atins manerul termopanului cand am auzit ceva in spate. Mascatii au scos usa din balamale. Au scos o nenorocita de usa din nenorocitele ei de balamale.