Teiul vieții se înalță de la zi la zi
Îngroșându-și meticulos tulpina
Cu suflete mii și mii
Ce-i prelucrează încet rășina
Sculptând în scorburi colivii
Din care cântă-ntr-una,
Păsări multe, păsări vi.
Una cântă doar de jale,
Alta de îngrijorare,
Alta cântă cuprinsă de dor,
Alta cântă despre amor.
Una veselă cântă beția,
Alta cântă oligarhia.
Una rebelă cântă libertatea,
Alta demnă demnitatea.
Una cântă că-i singură,
Alta cântă că-i sătulă,
Una cântă despre flori,
Cealaltă despre cum mori.
Cea mai albă cântă despre
Divinul din care crește,
Alta cântă moaștele,
Cealaltă drumul și prăpăstiile.
Stau și le ascult în ceasuri
Pe iarba ce mă leagănă
Precum lungi și moi arcuri
În mișcări ce freamătă.
Una cântă rugăciunea,
Altă cântă spurcăciunea,
Una cântă să încânte,
Alta îngână să le-nfrunte.
Una cântă că-i a Lui,
Alta că-i a nimănui.
Una cântă doar să cânte,
Una urlă să sugrume.
Toate-s mici și toate-s multe,
Dar mi-am pus o întrebare,
Dacă una n-ar cânta...
Cântecul n-ar înceta?
Am s-aleg ce vreau să cânt,
În tei vreau să m-ascund,
Iar când el va cădea
Am să zbor ca pasărea!
