Toamnă pietrificată în sâmburele zilei...
Nu-i vânt șuierând, nu-i ploaie căzând,
Nu-i suflet pe stradă, ori păsări să cadă
Din cer până-n via ce stă așteptând...
Un înger să vadă, ori bestie să înfrunt
Cu un răget de minte, orbește să încrunt
Liniștea ce apasă pe pământul crăpat...
Nu-i nimeni acasă, doar eu stând în pat.
De veste să dau pe creste de coclaur,
în mijlocul Constanței e imposibil de vrut!
Cârlige uitate pe sârme de aur
Clatină gânduri uitate prin duhul cel blând.
Nu-i apă sărată în pahare de plastic
Nu-i toamnă, nu-i vară acest tablou atipic
Gândesc mirosind vinul prăfuit și trecut,
Nu-i toamnă, nu-i vară sub soare de lut.
