Două felii de piatră se umbresc una pe cealaltă,
în straturi groase se îmbracă,
Andracit și cenușă vulcanică.
Un pod de oase le unește fiecare aripă.
Printre ele, trece râul cu risipa lui de apă,
Săpând vise în călcâie de piele moartă
și prin ceața dintre ele, se vede o barcă...
Cu pânze rupte ce în valuri înoată.
Am mai văzut-o parcă...
O siluetă neagră, mintea îmi dezleagă,
Cu ochii luminoși și mișcarea înghețată.
E doamna cu milioane de monede în ladă!
E moartea cea prea respectată.
De pe pod să sar în apa rece gheață,
Să schimb cu moartea o vorbă despre viață!
și iată că m-arunc în ceață,
Prin bătăi de vânt și lumină albastră.
în impactul cu râul, mă mai trezesc o dată...
într-o încăpere aurită și puternic luminată.
Sus, un tron cu inscripție uitată.
Sus, un tron pe care stă o fată.
Cu mâini lungi și unghie pictată,
Cu obrajii rumeni și pleata dezlegată,
Respirând abur dintr-o baghetă magică.
-Cine ești tu, domniță răsfățată?
-Cine ești tu, călător prin lumea moartă?
-Cine sunt eu, un fiu din Dacia sfărmată...
Ce caut acum, motive din lumea materială.
Acum, prezintă-te, domniță dragă!
-Eu sunt râul ce inoată,
Ceața cea mai luminoasă,
Sunt certitudinea din nesiguranță.
Eu sunt doamnă, dar și coasă...
Moartea îmi face semn de parcă
Ne-am mai fi întâlnit în altă viață.
...și sincer, presimțirea îmi era siguranță.
Intrând în altă încăpere aurită,
Pornește de-mi prezintă
Același suflet într-o multitudine fizică,
Cu multe corpuri de femeie și bărbat deopotrivă
De-a lungul a sute de ani distanță...
-Asta înseamnă viață,
Să primești scop, să primești față,
Să înveți sau să repeți lecția noastră...
Până când, în clipa minunată,
Vei purta veșmânt de lumină curată.
-îți înțeleg filozofia, curată, artistică,
Dar nu ar fi mai ușor ca menirea să nu fie uitată?
-Of, sângele tău, înțelepciune poartă!
Menirile voastre sun momente din pedeapsă...
Dacă ați cunoște destinația finală,
Ați accepta cu frică animală
și ușurința va domina viața voastră
și următoarea treaptă ar fi întreaga scară.
înțelege, acesta este planul divin, sclipire umană!
Schimbarea îți oferă piele puternică
Precum apa ce lovește în stâncă,
Precum iarna peste luncă,
Precum vara peste gheață,
Un țurțure stă, dar în căldură devine apă
și e într-adevăr liber să cunoască.
-Mulțumesc doamnă măiastră!
într-un fulger străveziu, mă trezesc în casă...
Ce vis ciudat, dar parcă...
Sunt sigur că vom mai vorbii și altă dată...
