Tu!
Mă desprind de întreaga prejudecată impusă de societate,
Mă descarc înjurând restricțiile târziu în această noapte,
Aflându-mă în spațiul împrejurărilor benefice pentru
Privirea frumuseților adevărate ale acestui univers integru.
Și te admir cum întorci întreaga umbră a muritorilor
Și ocolești cu ea, într-o secundă, cameră îngustă a ororilor.
De mult îți era frică de privirile ascuțite ale oamenilor,
Dar acum cunoști prea bine circumstanțele păcatelor lor.
Până în cer, îți arunci privirea, luminând cerul plin de nori.
Mirată rămâi când se întoarce plină de stele înapoi,
Mirat rămân și eu când te văd dezlănțuită, până când
Îmi amintesc că e starea ta naturală, nu sunt pe pământ.
M-am desprins de întregul pământ și de umanitate,
Permițându-mi să ignor părul tău negru și buzele calde.
Permițându-mi să trec cu vederea liniile corpului tău,
Pielea, privirea, aliura ta fără să îmi pară deloc rău.
Și iată-ne aici, dezbrăcați până la suflet de roșia carne,
În acest context încărcat cu lumină și multă dreptate.
Onorate fie ele, stelele ce-ți luminează astă seară
Toate valorile și talentele de tânără fecioară.
Te urmăresc cum luminezi în potențialul tău imposibil,
Imposibil de imaginat și extrem de greu de atins.
Te urmăresc cum începi să arzi într-un foc teribil,
Într-o flacără purificatoare ce în seara asta s-a aprins.
Am să stau să te ajut să te ridici cu darul tău,
Am să stau să te ajut să arzi ca-n noaptea asta mereu,
În parfumul tău magic să stau să fiu vrăjit
Precum stau zilnic munții, privind la asfințit!
