Am dat foc la câteva ziare,
În încercarea de a scăpa
De răceala rămasă în lipsă de iubire.
Am dat foc la câteva ziare
Invocând curios luna,
De câteva zile ascunsă-n ploaie,
Am dat foc la câteva ziare.
Sub cerul prins în învolburata noapte
De câteva clipe, străbătut de valuri
Ascunzând în spuma lor amară astre,
Am dat foc la câteva ziare.
Am invocat intens o lună plină
Pentru a o întreba ce trebuie să fac...
De dorul ăsta sângeriu să scap
Am invocat intens o lună plină.
Și în goana timpului am așteptat
Să-i văd lumina caldă și călăuzitoare.
Am invocat intens o lună plină,
Pe cimentul șifonat, acoperit de cenușă,
Tremurând la intensitatea cuvintelor mele
Răspândite-n unde grele, rezonează!
Am invocat intens o lună plină.
Și în goana timpului am așteptat,
Luna, în altarul nopții să apară
Pe lângă stelele ce să răsară n-au apucat.
Și în goana timpului am așteptat,
Într-o străbatere dulce de fior,
Precum aveam în întâmpinarea orei de amor
Și în goana timpului am așteptat.
Rugându-mă la lună, suspinând,
Aruncând în univers cuvânt după cuvânt,
Îmi îmbrăcam răbdarea în platoșe de fier
Și în goana timpului am așteptat.
Iar în finalul așteptării, a luat și ea foc...
Arzând perfect rotundă pe cer.
Scânteii aruncând, stelele toate răsărind,
Iar în finalul așteptării, a luat și ea foc...
Din noroc, sau din pură compătimire
Mi-a încălzit inima cu al luminii șoc,
Iar în finalul așteptării, a luat și ea foc...
Răceala aruncând-o în umbră, amintire,
A rămas o amintire albastrul, rece dor
Ce mă-mpungea mereu fără de-ncetare,
Iar în finalul așteptării, a luat și ea foc...
~iubirea mea cea mare!
