Roșie stă luna pe albastrul înverzit...
Mai este doar puțin până la asfințit
Si este culoare în nuanțe de neon,
Pulsând învingătoare în fiecare om.
Cotrobăind în soare și în penumbră
Găsesc atrăgătoare orice secundă
Care se lărgește rapid în scurtul minut...
In fața cerului vast, lăsându-mă mut.
Podoabe capilare pe stele gălbui
împrăștie mătreață mie și nimănui
înspre violetul univers, chicotind
Căci mă regăsesc și în astă zi, glumind
în fața unei mure foarte încrustate,
între noi fiind iar, doar frunze lepădate.
Nodul lung, ombilical de meteorit
Taie luna în două prin acest asfințit.
Jumătate arzând în el, roșul soare,
Jumătate fumegând imagini rare,
Reconstruindu-se total cu acel nour alb
Ce adie-n umbre pe unde eu calc,
Ocolind visător cu ochiul meu stelar
Orice obstacol din traseu-mi aerian.
