La ora târzie, când noaptea mă îmbracă,
Pendant ca o stafie, el cu ea mă îneacă.
Câtă drojdie o fi amestecat în el...
Ea, cea care poartă ochi de fier?
Când noaptea mă îmbracă în mimări,
Când noaptea e plină de gânduri și urmări,
Când stau întins peste praf și praf,
Mă gândesc la el și ea... la dans.
Coroana ți-o pun pe creștet, tu dor...
Rege al regretelor din pur amor!
Ovații vreau să aud!
Din lung și lat, din cer să aplaud.
Voi, crustacee fără viață!
Voi, praful de pe a mea masă!
Așternutul gândului meu nocturn,
Aștept să am cum, aștept să înjur!
Să o știți de la mine...
Iubirea adevărată este dulce nebunie.
Când noapte mă abordează des,
Din ea nu aș vrea să mă trezesc...
Să îl văd pe el cum o prinde de mână,
Să danseze în tangou peste roșia lună.
El, urât, dar înalt... atât de înalt!
Peste cântec, degetele i se abat,
Sprânceana mișcă norii din rădăcini,
șiretul mângâie copacii pe tulpini...
și cravata-i absoarbe ploi de tunet
și mă numește tată la orice sunet...
Ea, înaltă pentru femeia umană,
Cu irisul prins în flora tropicală.
Am impresia că uneori, o actualizez.
Cu pensula memoriei o delirez
și o colorez în preajma lui mereu,
A fiului meu, ridicat pe tron de zeu...
Când noaptea nu mi-e rece sau caldă,
Când totul îmi vine din bolta înaltă,
îi privesc cum dansează în trădare.
Sunt gelos pe fiul meu cel mare!
Cum alunecos o prinde pe mamă lui,
Ridicându-i rochia în pasul dansului.
Absurd adulter... mamă și fiu.
Un taboo repulsiv, dar viu...
Să-l omor spui tu, ridicat în ignoranță,
Precum în acea poveste isteață...
Să fiu David în fața lui Goliat?
Dar e ego din egoul meu distrat...
Of! Of! Dans prezis în două vise...
Of! ritmul tangoului sub eclipse
De soare, de suflet sau maturitate.
Toate cad perfect pe notele grave!
Fiul meu! Tu, Dorule de ce nu mă asculți?
Tu, hienă lângă leu, pantofi lângă desculți!
Tu, sens pur al trădării, cum de viețuiești?!
Uiți că pentru mine, fiu tu ești?
Of! De ce măi Dorule
Arunci priviri vitrege?
Oi fi eu mult mai mic,
Dar sunt destoinic
Prin privirile mele părintești,
Prin lacrimile-mi pline de pești,
Prin gura-mi înțeleaptă.
Eu sunt pe trapta înaltă!
îmi amintesc când te-ai născut...
Cu ochii mari și gangurul mut.
Eu eram așa, precum prima suflare
După spaima înecului în dragoste...
tu ai fost prima mea trezire,
Acum îmi ești o povară prin zile
și caut să te educ,
Dar găsesc doar acel truc...
Un copil ascuns în frica de moarte
Ce crește din sterp și plânge în ploaie.
Lasă-ți mama așa cum ne-a lăsat,
Să doarmă noaptea în pacea din pat!
Dorule, Dorule...
Mortule, viule...
Fă-te apă să te beau, să te dau afară!
Fă-te mărunt să te rulez într-o țigară!
Sufăr de iubire nebună...
Se pare că și tu, a mea progenitură!
Când noaptea îmi poartă greutatea,
Mă îngreunez privindu-le unitatea.
El, mămos și răzbunător,
Ea, drogată de al lui fior...
Pofta de sânge îmi devorează
Risipa continuă de viață...
Vreau să-mi omor fiul!
Când dimineața mi-e târziul...
în seria unor șapte nopți,
Soldate cu acelasi mort în șapte morți.
șapte trupuri spânzurate de podea
în praful de pe praful ce mă vrea...
La adăpostul lui călduros,
Ferit de adulterul spurcăcios.
Mi-e frică doar că și în deces
Va primi sărutul ei de bun rămas...
și apoi va trebui să mă omor...
Să mă răzbun și-n lumea morților!
