Pretutindeni arde lemn putrezit.
Precum lumina, se răspândește fumul.
În cerul mic nu se mai vede nimic,
Decât griul, decât fumul!
.
Un singur om îmi pare cu suflare...
E murdar și dezbrăcat de toate.
Părul îi mocnește în timp ce el privește
Fosta lui piele îmbrăcând acum pământ.
.
Ce privire liniștită, nu-mi pot explica,
Cum o așa oroare nu-l poate impresiona.
Pretutindeni arde lemn putrezit
Și el luminat de flăcări respiră neclintit.
.
Prin eternul miros de sânge clocotit,
Printre mormintele alese aleatoriu,
Se ridica, merge, întâi cu pasul mic...
Nedând nici un semn c-ar purta doliu.
Cine este? Cine oare ar mai putea trăi?
Atâta moarte ne umbrește pe amândoi.
Nu-l mai văd. El oare m-o fi zărit?
Prin ploaia de sânge ce cade peste noi?
.
Pretutindeni arde lemn putrezit,
Iar eu strig, dar nici eu nu mă aud...
Însă văd o umbră prinzând viață din fum...
Sunt eu?!
-Da, pot să te ajut?
