Haotică, spulberătoare furtună,
Cade peste suflete curate
Când norii tună și zarva se adună...
Moartea se naște printre păcate.
Spânzurătoarea atârnă de copaci,
Frânghii de apă și urltete de vânt
Când hora se leagă între draci...
Mânia peste toate eu mi-o cânt.
O floare dintr-un spin însângerat
Cu petale roșii, limbi lungi de foc,
îți dăruiesc cu un oftat sfărmat
în repetarea vechiului nostru joc.
Artistică făptură, zâna lunii,
în pace, greieritul și-l coboară
Pe malefica partitură a lumii...
Când furtuna râde și omoară.
Aștept, cum nu voi mai aștepta,
O rugăminte a buzelor crude,
în piept, inima de mi-or săruta...
Când furtuna omoară și râde.
Ce ascunzi în vocea-ți slabă?
Printre draci, de ce nu treci?
Când privirea-ți devine oarbă
și mâinile, niște gheare reci...
Ce vrei să furi de astă dată?
Un sac de crengi ce pătimesc?
Un râu ce din baltă se adapă?
Iubirea-mi ce o tot feresc?
Ce crud potop vei fi tu iară?
Coroana mea, iubită dulce
De-mi vei răspunde ca o fiară
Atunci voi renunța la cruce.
Dar tu, șoptești îndoielnică,
într-un sicriu fluid și stâng
Cu dreapta iubire angelică,
Cu sufleu-ți atât de blând.
Of! Spulberătoarea furtună...
Of! Ardoarea unei vechi trăiri...
Mă întreb ție cum îți sună,
Fulgerul lung de amintiri...
