Noaptea sărută lumina unei lumânări, spectaculos
Printre limbi de ceas, derizoriul comandă mersul.
Cât poate fi de calm?!
Totul se așează, furia nu mai sare, moare stresul.
Un gând, intact peste bătaia de miez de noapte
Se îmbăiază în saliva versurilor mele...
De parcă le-ar pofti, de parcă le-ar cere...
Goluri în stomacul iernii se astupă cu lapte și ceai,
Românesc îmi cântă surdina, în note de nai.
În noaptea asta serbez rutina unui milion de nopți!
Mă ascund de vina plafonării printre cărți
Și mai cer încă un pahar de noapte...
Un strop de liniște peste cuburi de 'poate'
Cere-mi cerul din basme, noapte
Și ți-l voi creea
De pe saltele prăfuite și pătate de cafea...
Cere-mi orice, dar n-o cere pe ea!
Focul unei lumânări obosește și pufăie fum,
Degetele îmi stau scrântite și pline de scrum,
Țigarea se aprinde singură în scrumieră
Și universul tace și inima-i efemeră...
Dar totuși, este calm pe străzi și-n cameră,
În venele mele și-n candelă
Și noaptea sărută mătreața de pe pernă, armonios
Și noaptea...
Ah! în brațe mă strânge o stare de bine
Și te vreau, s-o împart cu tine,
Dar nu e necesar...
Pielea mea se coace în parfumul tău
Și mi-e bine... zău!
O stea caută o gaură în perdea,
Un dor caută o venă spre inima mea
Și noaptea îmi cinstește timpul cu... un pahar de noapte.
În suflet, din aproape în aproape
Curățând uscatimi
Cu un burete gros de nemuriri.
E noapte, cum nu a mai fost demult peste acest oraș,
Plină de liniște și pace sihastră...
M-am îmbătat cu întuneric și vreau să rămân așa până dimineață!
Oamenii dorm... nu știu ce ratează!
Fadul zilei iluzionează încă, în visele lor,
Dar eu, aștept răsăritul plictisitor
Să adorm...
Sug sângele nopții pentru a obține viață
Precum un vampir în culmea propriei existențe,
Căutând în negură, straturi de speranță
Și iubiri eterne, latente...
