Paltoane se agită pe străzi, în perechi
Într-un perigeu al zilei de luni.
Țesături acoperă ușor ceasurile vechi
Și gulere paravan, peste guri.
Totul e trecut și îmbătrânit lângă parc,
Alfabetul stejarilor povestește
Amintindu-mi de oamenii ce se sparg
Și de numărul anilor ce crește.
Bebelușii toți, râd înainte de a vorbi,
Asta mă învață parcul umed
Uns cu roua stoarsă din gândul nopții:
Râsul e al tuturor prim sunet.
Zborul unui liliac, orbit de dimineață
Îmi smulge gândul clar, sferic
Ce în perfecțiune se definitivează
Sub purul râset clar, angelic.
Gândul metamorfozat în prima dorință:
Vreau să râdem mai ușor!
Dar râsul să devină mai greu în balanță
Răsturnând talerul stresurilor...
